Executarea masurilor preventive privative de libertate. Drept national si elemente de extraneitate

de: Nicolae-Catalin Magdalena

 

Publicat de: Editura Universul Juridic

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Lucrarea a fost structurata in cinci parți, astfel incat sa poata fi facuta o analiza aprofundata a executarii masurilor preventive privative de libertate in contextul modificarilor legislative de substanța operate de legiuitorul național in perioada ultimilor ani, dar care sa ofere și o perspectiva europeana asupra temei de cercetare, paliere de examinare care s‑au vrut reunite intr‑un orizont al aplicabilitații practice, așa cum acesta a fost vazut prin ochii practicianului.

Daca prima parte este dedicata perspectivei istorice a masurilor preventive, partea secunda a lucrarii s‑a bazat pe o examinare din perspectiva interdisciplinara a masurilor preventive ale reținerii și arestarii preventive, prilej cu care au fost examinate, ca aspecte de drept comparat, dispoziții legale incidente, orientari doctrinare și jurispru­dențiale afirmate in state europene ca Franța, Italia, Austria și Belgia.

In partea a treia este realizata o analiza exhaustiva a arestului la domiciliu, masura preventiva fara tradiție in peisajul juridic roma­nesc, cu aspecte de drept comparat rezultate din analiza legislațiilor euro­pene in care masura preventiva este implementata de mai multa vreme – Franța, Italia și Austria –, precum și a intregii jurisprudențe a Curții Europene in aceasta materie.

Partea a patra a vizat executarea masurilor preventive priva­tive de libertate pe durata starii de urgența, iar contextul aparut a reprezentat ocazia ideala pentru analiza posibilitații de participare a parților la procedurile penale prin mijloace de comunicare la distanța, inclusiv in cauzele cu elemente de extraneitate. A fost realizata o documentare a audierii prin videoconferința care a inclus aspecte de drept comparat (Franța, Italia și Statele Unite ale Americii), jurisprudența relevanta a Curții Europene și dispo­ziții naționale cuprinse in procedura penala, legea de executare și in legea de cooperare judiciara.

Ultima parte a fost destinata executarii prevenției in contextul mandatului european de arestare („M.E.A.”) – instrument de cooperare cu apli­cabilitate la nivelul Uniunii – și executarii privarii de libertate nerecunoscute in inchisori secrete („black sites”).

General
Anul 2023
Autor Nicolae-Catalin Magdalena
Categorii Drept, Penal, Carti
Colectie Monografii
Editura Editura Universul Juridic
ISBN 9786063913747
Pagini 404 pagini
Format Softcover

RECENZII Executarea masurilor preventive privative de libertate. Drept national si elemente de extraneitate de Nicolae-Catalin Magdalena

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie