Cui i-e frica de ecumenism?

Despărțirea Bisericilor e cel mai mare scandal public al creștinătății, ea nu poate fi scuzată de nimic, nici în cauzele și nici în urmările sale, adică în lipsa de credibilitate a misiunii creștine interne și externe; tot ce poate ajuta la a o revoca merge dintru început în direcția voinței de mântuire a lui Dumnezeu.

- Hans Urs von Balthasar

Am reluat în acest mic volum câteva idei și texte mai vechi, alăturându-le unora inedite, în speranța că își vor găsi locul împreună sub semnul căutării ecumenice. Dacă filosofia se definește în mod tradițional ca iubire de înțelepciune, aș îndrăzni să definesc teologia creștină ca iubire de unitate. Și nu orice fel de unitate, ci una divină sau, mai precis, divino-umană. De unde și responsabilitatea celui chemat să sondeze inteligența credinței pentru a hrăni, apoi, mințile și inimile. Drumul teologiei duce în mod normal de la cogitatio fidei la intellectus fidei, având – precum Marta și Maria – o vocație activă, dublată de una contemplativă. Ceea ce e valabil și pentru reflecția ecumenică: suntem chemați la un ecumenism al carității, înrădăcinat într-unul spiritual, suntem chemați să căutăm, bătând la ușă, și ni se promite că vom găsi, primind în dar comuniunea dintre noi. Aceasta e speranța care m-a făcut să scriu rândurile de mai jos

- Alin Sebastian Tat