Calatoria Crestinului & Calatoria Crestinei
de: John Bunyan
Publicat de: Editura Casa Cartii
39.00 Lei
Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!Magazine si preturi
Cartea aceasta, scrisă în secolul al XVII-lea, pe când Bunyan era întemnițat pentru credința lui, este recunoscută ca fiind, cel puțin în lumea protestantă, a doua cea mai citită operă imediat după Sfânta Scriptură.
În Călătoria pelerinului, John Bunyan relatează povestea Creștinului și a Creștinei, descriind toate poticnirile și încercările care se ivesc în drumul lor spre Cetatea Cerească.
Într-o manieră remarcabilă, autorul reușește să îmbine adevărurile de netăgăduit ale Scripturii cu implicațiile imensului sacrificiu și ale bucuriei de nedescris pentru a țese această impresionantă operă a literaturii universale.
Personajele care dau viață fiecărei pagini, atât de bine zugrăvite de Bunyan, îndeamnă cititorul să-și cerceteze cele mai ascunse cotloane ale sufletului. Chiar autorul însuși ne adresează această invitație fiecăruia dintre noi: „Cum o mai duci? Ce mai e nou între Dumnezeu și sufletul tău?”
Scrisă acum mai bine de trei secole, cartea lui Bunyan poate fi considerată un ghid al călătoriei din moarte spre viață veșnică.
Deși vremurile de acum nu seamănă deloc cu cele din timpul lui Bunyan, vrăjmașii omului și hotarele dintre viață și moarte au rămas neschimbate.
Această ediție, presărată pe alocuri cu ilustrații sugestive, reunește într-un singur volum ambele părți în versiune completă: Călătoria Creștinului și Călătoria Creștinei.
General | |
Anul | 2022 |
Autor | John Bunyan |
Categorii | Religie, Crestinism, Protestantism, Carti |
Colectie | Raftul clasic |
Editura | Editura Casa Cartii |
ISBN | 9786067322224 |
Pagini | 384 pagini |
Format | Softcover |
Titlu Original | The Pilgrim's Progress |
Traducator | Voicu Bojan, Anton Horvath |