Vreau sa fiu crestin (volumul II)
de: Preot Mircea Sicoe
Publicat de: Editura Reintregirea
Anunta-ma cand revine pe stoc!
Auzim mereu cuvintele creștin, Creștinism, Biserica. Dar ce înțelegem prin Creștinism? Creștinismul sau religia creștină a apărut pe scena istoriei cu peste două mii de ani în urmă, în timpul când Imperiul roman stăpânea și ținutul în care se găsește astăzi statul Israel. Numele de creștin îl avem de la întemeietorul religiei creștine, Mântuitorul Iisus Hristos, iar Biserica este alcătuită din toți credincioșii creștini din toate timpurile.
Ne putem întreba ce trebuie să creadă creștinul? Creștinul trebuie să creadă ceea ce Însuși Dumnezeu ne-a descoperit despre Sine în cadrul revelației divine, și anume credința în Tatăl Creatorul și Proniatorul, în Fiul Mântuitorul și în Duhul Sfânt Sfințitorul, așa cum ne învață Simbolul Credinței sau Crezul. (Autorul)

General | |
Anul | 2023 |
Autor | Preot Mircea Sicoe |
Categorii | Religie, Crestinism, Literatura crestina, Carti |
Editura | Editura Reintregirea |
ISBN | 9786065095526 |
Pagini | 484 pagini |
Format | Softcover |
RECENZII Vreau sa fiu crestin (volumul II) de Preot Mircea Sicoe
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!