Vietile lui Alexandru Paleologu
de: Tudorel Urian
Publicat de: Editura Vremea
Anunta-ma cand revine pe stoc!
Volumul „Vieţile lui Alexandru Paleologu” Apare la editura Vremea sub semnătura lui Tudorel Urian. Este o trecere în revistă a circumstanţelor în care s-a desfăşurat viaţa unuia dintre cei mai cunoscuţi literaţi ai secolului XX, o viaţă caracteristică pentru contextul istoric al acestui veac şi pentru contextul geografic al României. Alexandru Paleologu este unul dintre martorii esenţiali pentru România secolului XX şi pentru perioada tulbure a primului deceniu postcomunist. în lunga sa viaţă a întâlnit oameni deveniţi efigii ale istoriei naţionale şi ale istoriei culturii române. A fost în imediata apropiere a unor evenimente care au însemnat cotituri majore în evoluţia ţării. A cunoscut din interior fenomene îmbrăcate în mister (masoneria), a peregrinat religios pe traseul ortodoxiei – catolicism şi retur, a trăit emoţia de a sta ascuns sub o identitate falsă, coşmarul închisorilor comuniste şi ruşinea de a fi fost colaborator al fostei Securităţi. Şi-a împlinit, la bătrâneţe, visul tinereţii de a deveni ambasador la Paris. S-a văzut, pe parcursul aceluiaşi an, încununat cu Premiul pentru Excelenţă în Cultura Română şi pus la stâlpul infamiei pentru o vină demult mărturisită. Cum singur mărturisea, toate acestea au fost scrise în destinul său şi au venit fără voia şi fără decizia sa. De aceea, spunea el, „eu am o dovadă clară, indubitabilă a existenţei providenţei şi râd foarte tare când cineva vorbeşte despre coincidenţă sau hazard”. Tudorel Urian Volumul e completat cu fotocopii ale unor documente din arhivele Securităţii şi cu fotografii ale lui Alexandru Paleologu
General | |
Anul | 2010 |
Autor | Tudorel Urian |
Categorii | Fictiune, Biografii / Memorialistica, Arta / Cultura, Carti |
Colectie | Fapte, Idei, Documente |
Editura | Editura Vremea |
ISBN | 9789736453779 |
Pagini | 207 pagini |
RECENZII Vietile lui Alexandru Paleologu de Tudorel Urian
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!