Victorie insangerata: Decembrie 1989. Premisele, izbucnirea si desfsurarea Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Editia a 2-a revazuta

de: Constantin Corneanu

 

Publicat de: Editura Cetatea de Scaun

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Cu distanţa celor 25 de ani de la acel decembrie, îmi dau seama că – după toate avatarurile de parcurs, inevitabile –, a venit timpul pentru o istorie raţională a Revoluţiei Române. Adică, una care să privească Revoluţia Română în cadrul ei larg şi complex, dincoace şi dincolo de graniţele ţării… Constantin Corneanu ne propune o astfel de perspectivă globală şi extrem de completă iar cititorii sutelor de pagini ce urmează vor şti cu siguranţă mai multe la finalul lecturii decât ştiau cu câteva zile înainte. Acesta a fost, dintotdeauna, meritul cărţilor bune.
Aveţi în mâini una dintre ele!

noiembrie 2014
Adrian Cioroianu

***
Victorie însângerată. Decembrie 1989 reprezintă o radiografie a modului în care evoluţia relaţiilor internaţionale, cu precădere cele Est – Vest, a influenţat evoluţia economico-socială şi politică a României socialiste, a metodelor şi mijloacelor prin care Nicolae Ceauşescu şi-a subordonat Partidul şi Statul, precum şi structurile de forţă şi de „intelligence” şi, totodată, a incapacităţii unei elite politico-militare şi de „intelligence” de a porni la reformarea societăţii şi a sistemului politic.
Revoluţia Română din Decembrie 1989 a fost generată de o revoltă populară născută ca urmare a acestor eşecuri politice şi economice ale elitei politice româneşti din acele timpuri istorice, s-a radicalizat pe măsură ce represiunea regimului Ceauşescu se dovedea tot mai dură şi a atins apogeul prin respingerea totală a vechiului sistem politic. „Fără comuniști!” reprezintă nu numai o lozincă şi un deziderat al mulţimii aflate în Piaţa Palatului, în seara de 22 decembrie 1989, ci şi începutul unui proces menit să restabilească adevărul istoric şi să ofere României şi românilor un nou drum, un nou destin istoric.
Nu contest existența unor agenţi străini în România, precum și faptul că aveau anumite planuri de acțiune, însă a pune în seama lor izbucnirea revoltei populare de la Timișoara reprezintă o negare a unui adevăr istoric: oamenii s-au revoltat la gândul că regimul Ceaușescu refuză să se predea în fața ISTORIEI și a adevărurilor sale.

General
Anul 2023
Autor Constantin Corneanu
Categorii Istorie, Politica, Comunism, Istoria romanilor, Carti
Editura Editura Cetatea de Scaun
ISBN 9786065376656
Pagini 816 pagini
Format Softcover

RECENZII Victorie insangerata: Decembrie 1989. Premisele, izbucnirea si desfsurarea Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Editia a 2-a revazuta de Constantin Corneanu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie