În zilele noastre, oamenii au deseori senzaţia că lipseşte ceva din vieţile lor, un lucru pe care ori nu reuşesc, ori nici măcar nu încearcă să-l definească. În general, asta se întâmplă din cauză că preferăm să ne amăgim în ceea ce ne priveşte, susţinând că „viaţa noastră e roz“. Factorul care contribuie cel mai mult la perpetuarea — şi nerezolvarea — unei probleme e neacceptarea ei. În baza acestui lucru, primul sfat al autoarei e tocmai acela de a ne face curaj şi a recunoaşte că… viaţa noastră NU e roz.
Din acest punct, cartea de faţă lansează o serie întreagă de provocări: să vă recunoaşteţi dorinţele, oricât de egoiste sau de puţin favorabile ar fi pentru cei din jur, să le faceţi cunoscute prietenilor şi familiei şi, în fine, să vă faceţi o hartă pentru împlinirea lor. Harta, în sine, este o metodă cu adevărat pragmatică, iar întocmirea ei vizează trasarea mai multor drumuri — deci nu doar a unuia — care să vă conducă la concretizarea propriilor dorinţe. Astfel, dacă înaintaţi pe o cale şi daţi greş, puteţi oricând să alegeţi o alta, pentru că aveţi destule opţiuni.

| General | |
| Anul | 2019 |
| Autor | Mel Robbins |
| Categorii | Psihologie, Psihologie motivationala, Dezvoltare personala, Carti |
| Colectie | Carti Cheie |
| Editie | a II-a |
| Editura | Editura Curtea Veche |
| Dimensiuni | 13.0 x 20.0 cm |
| Format ediție | Paperback |
| ISBN | 978-606-44-0202-8 |
| Pagini | 336 pagini, 336 |
| Format | Softcover |
| Traducator | Bogdan Georgescu, Monica Sibinescu |
| Traducere | Monica Sibinescu |
RECENZII Viaţa nu e mereu roz de Mel Robbins
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!