Un deceniu zbuciumat. Romania si criza regimului comunist din Polonia in anii ‘80

de: Daniel Filip-Afloarei

 

Publicat de: Editura Mega

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
După instalarea Cortinei de Fier şi intrarea celor două ţări în sfera de influenţă a Moscovei, relaţiile româno‑polone nu s-au mai bucurat niciodată de un statut privilegiat, ci au avut un caracter formal. Ele s-au restrâns la un schimb de vizite între liderii celor două ţări, iar după „Declaraţia din Aprilie” 1964, ele au fost tot mai reci. Fiind depozitara Tratatului de la Varşovia şi având o legătură strânsă cu Uniunea Sovietică, partea polonă privea cu neîncredere nota discordantă a Bucureştiului în interiorul Blocului socialist. Pe parcursul destinderii, ambele ţări şi-au orientat politica externă către Vest şi organizaţii internaţionale occidentale, pentru a obţine credite, cu scopul de a‑şi îmbunătăţi producţia industrială. Iniţial, politica aceasta a fost un adevărat succes pentru ambele ţări, însă limitele sale au fost imediat resimţite, odată cu izbucnirea primei crizei energetice din anul 1973. În cazul României, efectele acesteia n-au fost prea puternice, dependenţa sa nefiind aşa mare de creditele occidentale. În cel al Poloniei, situaţia era diferită, nevoia sa de împrumuturi crescând îngrijorător. (din „Introducere”)
General
Anul 2023
Autor Daniel Filip-Afloarei
Categorii Istorie, Politica, Comunism, Istoria romanilor, Carti
Editura Editura Mega
ISBN 9786060207337
Pagini 442 pagini
Format Softcover

RECENZII Un deceniu zbuciumat. Romania si criza regimului comunist din Polonia in anii ‘80 de Daniel Filip-Afloarei

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie