Un compendiu al cartii Cum sa castigi prieteni si sa influentezi oameni (Audiobook)

de: Dale Carnegie

Publicat de: ACT si Politon

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Armata germană nu îi permite unui soldat să depună o plângere și să aducă critici imediat după ce s-a petrecut un incident. Trebuie să doarmă, cu resentimentele sale, și să se liniștească. Dacă depune plângerea imediat, este pedepsit. Ar trebui să existe o asemenea lege și în viața civilă – o lege pentru părinții care se vaită tot timpul, pentru soțiile irascibile, pentru angajatorii care fac observații tot timpul și pentru toată parada dezagreabilă a persoanelor excesiv de critice. – Dale Carnegie

Compendiul de față prezintă esența uneia dintre primele și cele mai de succes cărți de self-help publicate vreodată, vândută în peste 30 de milioane de exemplare de la prima apariție, în 1936.

Autorul prezintă această culegere de gânduri ca pe un ghid de lucru în domeniul relațiilor interumane care, mai presus de toate, ar trebui pus în practică. De altfel, volumul este structurat de așa manieră încât ideile să poată fi asimilate și aplicate cât mai repede. în plus, Dale Carnegie își construiește argumentele pornind de la gândurile unora dintre cei mai iluștri și mai de succes contemporani ai săi, fapt ce poate insufla lecturii o atmosferă de epocă.

Audiobookul, lecturat de Cosmin Șofron, vă va oferi indicații precise despre cum să inițiați, să mențineți și să obțineți beneficii din relațiile interumane de zi cu zi. Zâmbiți, ascultați, apoi vorbiți!

Audiobookul, lecturat de Cosmin Șofron, vă va oferi indicații precise despre cum să inițiați, să mențineți și să obțineți beneficii din relațiile interumane de zi cu zi. Zâmbiți, ascultați, apoi vorbiți! Durata 52 minute.

General
Anul 2016
Autor Dale Carnegie
Categorii Psihologie, Psihologia comunicarii, Carti
Editura Editura Act si Politon
ISBN 9786069130759

RECENZII Un compendiu al cartii Cum sa castigi prieteni si sa influentezi oameni (Audiobook) de Dale Carnegie

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie