Turism rural. Tratat

de: Puiu Nistoreanu, Marinela Gheres

 

Publicat de: Editura CH Beck

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Scopul principal al lucrării este aprofundarea problemelor specifice turismului rural – aflat într-o efervescentă expansiune la nivel continental – însă doar la începuturile sale în România. Abordările teoretice şi practice îşi propun realizarea unei inventarieri riguroase a problematicii turismului rural, analizarea trăsăturilor sale de ansamblu (concepte definitorii, forme şi activităţi specifice, implicaţiile socio-economice ale acestora, posibilităţile de implementare şi dezvoltare) surprinse, pe cât posibil, dual: pe de o parte, prin semnificaţiile generale, iar pe de altă parte, prin echivalenţa lor pentru spaţiul rural românesc.

Autorii au surprins numeroase aspecte particulare ale turismului rural în contextul dezvoltării durabile; alături de acestea sunt tratate distinct o serie de informaţii utile pentru munca de proiectare sau îndrumare a activităţii turistice în mediul rural, nefiind omise nici propuneri privind strategiile de management şi de marketing pentru dezvoltarea acestora, atât din perspectiva statului (prin organismele sale specializate), cât şi a întreprinzătorului particular. De asemenea, s-a realizat integrarea tuturor activităţilor pe care turismul rural le incumbă, într-o viziune coerentă a dezvoltării mediului rural, în contextul dezvoltării durabile şi de ansamblu, a prezervării mediului natural şi cultural într-o formă cât mai apropiată de cea originară.

General
Anul 2010
Autor Puiu Nistoreanu, Marinela Gheres
Categorii Afaceri / Economie / Bani, Turism, Carti
Editura Editura CH Beck
ISBN 9789731157801
Pagini 304 pagini

RECENZII Turism rural. Tratat de Puiu Nistoreanu, Marinela Gheres

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie