Tratat de drepturile omului

de: Voiculescu Nicolae, Maria-Beatrice Berna

 

Publicat de: Editura Universul Juridic

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Aceasta lucrare reflecta preocuparile autorilor la nivel academic, al cercetarii și publicistic derulate de-a lungul anilor cu intenția declarata de a contribui, inclusiv pe aceasta cale, la facilitarea structurarii și dezvoltarii in societatea proprie, dar și spațiul european a unei dezirabile și reale culturi a drepturilor omului.

Pe de alta parte, intr-o perioada puternic turbionara la nivel internațional ce ridica intrebari cu privire la individ și raportul sau cu societatea și ambitusul drepturilor și libertaților sale in calitate de membru al acesteia, am constatat ca exista o oferta puțin generoasa de lucrari mai complexe, de genul celei de fața, la nivel internațional și autohton, care sa aduca informații cat mai ample și sa incerce sa aduca clarificari și raspunsuri, uneori chiar și dileme suplimentare pe principiul clasic conform caruia indoiala profita cunoașterii.

Realitatea politica și social-economica complexa din ultimii ani, ce-și pune in evident amprenta asupra conținutului și concretizarii drepturilor și libertaților fundamentale ale omului la toate nivelurile, genereaza necesitatea unei re-intemeieri structurale a acestora din punctul de vedere al principiilor și valorilor fundamentale ce stau la baza sistemului normativ structurat la nivel internațional.

Am structurat acest demers științific pentru a asigura o prezentare cat mai completa a problematicii specifice, astfel incat sa ne raportam la diversele abordari teoretice-conceptuale, cat și sa prezentam informații cat mai complete și mai sistematizate cu privire la conținutul actual al dreptului internațional al drepturilor omului.

Astfel, am inclus un prim Titlu prin care propunem o Teorie a drepturilor omului, aspect mai puțin dezvoltat de literatura de specialitate autohtona. De altfel, construirea unui cadru teoretic care sa acomodeze particularitațile științifice ale domeniului drepturilor omului este o cerința substanțiala in absența careia protecția efectiva a drepturilor omului ar ramane un demers lipsit de obiect.

Daca nevoia elaborarii unui construct teoretic al drepturilor omului nu poate fi tagaduita, gasirea unei viziuni de lucru susceptibila de a integra particularitațile domeniului drepturilor omului intr-o varianta logica, care sa dea concretețe vocației teoretice a drepturilor omului reprezinta primul pas in funcție de care urmeaza dezvoltarea epistemologica. In studierea drepturilor omului devine evidenta o forma a dualismului ontologic care este plasata, in mod alternativ, fie intr-un context de certitudine, fie intr-o ipostaza a posibilitații de ființare in funcție de viziunea de ansamblu promovata inlauntrul teoriei.

Pornind de la un element axiomatic pentru teoria drepturilor omului- faptul ca aceasta opereaza cu drepturi care incumba individul și existența sa in societate, unele parți componente alte teoretizarii asupra drepturilor omului sunt implicite: (1) explicitarea noțiunii de drepturi ale omului și identificarea diferențelor specifice inlauntrul domeniului de studiu: spre exemplu, delimitarea conceptuala clara in triada valori-drepturi-libertați; (2) caracterizarea drepturilor omului urmarind cadrul principial aplicabil acestora; (3) identificarea titularului dreptului și a conduitei corelative dreptului deținut; (4) impunerea unui modus operandi corespondent drepturilor omului prin stabilirea urmatoarelor: forma de exercitare, limitari, restricționari, derogari ale exercitarii drepturilor omului; (5) identificarea purtatorilor de obligații vizavi de realizarea efectiva a drepturilor omului și clarificarea problematicii sancționarii unor categorii de drepturi.

Cunoașterea epistemologica este primul pas in implementarea efectiva a drepturilor omului: in condițiile in care drepturilor omului li se reproșeaza lipsa de universalitate, tendințele hegemonice de manifestare și condiționarile relative la cultura, asigurarea aplicarii drepturilor omului este posibila doar daca, in prealabil, domeniul drepturilor omului parcurge un efort de clarificare conceptuala.

In baza acestor idei-cadru, am decelat valorile umaniste fundamentale, principiile fundamentale, precum și metodele științifice specifice prin care obiectul științific al materiei drepturilor omului a fost asimilat de titularii acestora, ca drepturi, libertați dar și responsabilitați directe.

Titlul II, dedicat sistemelor internaționale de protecție a drepturilor omului, și anume Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei și Uniunea Europei (celelalte sisteme ce acționeaza la nivel internațional sunt prezentate intr-un capitol special al Titlului I), conține informațiile selectate, sistematizate și actualizate ce au facut obiectul lucrarii noastre „Tratat de drept social internațional și european” aparut in anul 2019. Convingerea noastra exprimata cu acel prilej, conform careia abordarea sociala este o condiție indispensabila a succesului ideii europene si a fiecarui stat membru, cu atat mai mult cu cat contemporaneitatea confrunta lumea la nivel global cu provocari fundamentale a caror rezolvare solicita luarea in considerare tocmai a acestor aspecte, iși pastreaza neștirbita actualitatea.

General
Anul 2023
Autor Voiculescu Nicolae, Maria-Beatrice Berna
Categorii Drept, Drepturile omului, Carti
Colectie Tratate
Editura Editura Universul Juridic
ISBN 9786063912085
Pagini 1200 pagini

RECENZII Tratat de drepturile omului de Voiculescu Nicolae, Maria-Beatrice Berna

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie