Teo invata sa fie curajos (3-6 ani)
de: Emmanuelle Massonaud
Publicat de: Editura Bookzone
Anunta-ma cand revine pe stoc!
Cunoaste-l pe Teo
Teo este un iepuraș simpatic și expresiv pe care cei mici îl îndrăgesc cât ai spune „Țup, țup, țup”. Ca toți iepurașii, Teo e puțin sfios, însă cu ajutorul familiei sale învață să sară peste temeri și micile obstacole din viața de zi cu zi. Chiar și atunci când emoțiile urcă și se învârt, în inimă sau în burtică, cu sprijinul mamei, tatei și al bunicilor, Teo învață că și iepurașii pot fi curajoși, independenți și politicoși.
Cum îi ajută cărțile din seria Teo pe cei mici:
-
Îi încurajează să comunice cu părinții sau cu alți adulți atunci când sunt speriați și să-și depășească temerile.
Îi ajută să înțeleagă cât de importantă este politețea în interacțiunea cu ceilalți, indiferent de vârstă
Îi învață că pot să încerce lucruri noi în fiecare zi, însă doar dacă mama și tata consideră că acele activități sunt potrivite pentru vârsta lor.
Le oferă exemple de comportamente frumoase cu ajutorul unor situații simple în care se pot regăsi cu ușurință.
General | |
Anul | 2022 |
Autor | Emmanuelle Massonaud |
Categorii | Carti pentru copii, Povesti, Carti educative, Carti |
Editura | Editura Bookzone |
ISBN | 9786069748879 |
Pagini | 32 pagini |
Format | Softcover |
RECENZII Teo invata sa fie curajos (3-6 ani) de Emmanuelle Massonaud
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!