Tarile romanesti medievale si misterele lor

de: Dan-Silviu Boerescu

 

Publicat de: Editura Integral

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Evul Mediu Timpuriu constituie o epocă fascinantă a istoriei Transilvaniei, când Țările Românești de aici, cnezatele, voievodatele, comitatele și ducatele trec printr-o mulțime de transformări, fiind zămislite o sumedenie de așezări bogate, efemere sau nu, în care etnicii autohtoni de sorginte daco-romană intră în contact cu valuri succesive de năvălitori: gepizi, cumani, pecenegi, khazari, unguri, secui, bulgari, tătari, dar și cu coloniști saxoni, valahi, flamanzi sau loreni. Se naște, astfel, din bătălii pustiitoare și imense sacrificii umane, o nouă civilizație, contradictorie și mereu controversată, rănile nevindecate ale Istoriei născând și în epoca modernă confruntări devastatoare. Dincolo de capcanele propagandei diferiților stăpânitori ai acestor pământuri, ce putem înțelege din acest amalgam de necunoscute care gravitează în jurul acestor locuri pitorești și adesea nedreptățite, de unii și de alții?

Țara Hațegului – tărâmul mitic al dacilor, dinozaurii pitici și savuroșii virșli

Țara Bârsei – așezările săsești sub asediul tătarilor și peregrinările prin lume ale mocanilor

Țara Făgărașului și umbra lui Arsenie Boca la Sâmbăta de Sus

Țara Amlașului, feuda transilvană a domnitorilor valahi

Țara Lăpușului – o călătorie inițiatică la Rohia, pe urmele Monahului Nicolae

Țara Oașului, milionarii din Certeze, cele 2 kg de mărgele ale miresei și Sâmbra Oilor

Țara Chioarului și amintirea „libertății lui Mihai Viteazul”

„Maramureșul istoric” – o controversă fără sfârșit

Țara Năsăudului, cultura grănicerească a Cătanelor Negre și fascinația pentru Iosif al II-lea

Țara Zarandului, adică Țara Aurului și a Târgului de fete de pe Muntele Găina

Țara lui Menumorut, Biharia și Țara Beiușului

Voievodatul lui Gelu

Ducatul de la Morisena (Cenad) – Glad, Ahtum, Chanadin

ISTORII SECRETE (50 de volume)

Colecție promovată de ziarul LIBERTATEA, Radio România Actualități, Radio România Regional, București FM, Radio Sport Total, Radio Napoca FM și Radio Impuls FM și Bucatarescu.ro

Am fost prea multă vreme prizonierii stereotipurilor patriotarde din manualele de istorie, care au falsificat – vreme de mai multe generații – semnificația unor fapte și evenimente care ne definesc ca popor. Uneori, trucajele propagandistice s-au realizat prin omisiune, alteori prin folosirea de clișee specifice luptei de clasă de inspirație sovietică.

Însă, în momentul de față, când accesul liber la informație nu mai este o utopie, putem puncta altfel o sumedenie de episoade istorice și putem privi personajele exponențiale ale diferitelor epoci în toată complexitatea lor umană, fără teama de a deveni culpabili în ochii cenzurii, dar și cu riscul inerent de a șoca naționaliștii, protocroniștii sau extremiștii, indiferent de culoare lor politică.

Spre descifrarea istoriei secrete a României!

General
Anul 2019
Autor Dan-Silviu Boerescu
Categorii Diverse, Istorie, Dezvaluiri si documente, Istoria romanilor, Carti
Colectie Istorii secrete
Editura Editura Integral
ISBN 9786069922316
Pagini 160 pagini
Format Softcover

RECENZII Tarile romanesti medievale si misterele lor de Dan-Silviu Boerescu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie