Tao Te Ching. Cartea despre Tao si calitatile sale

Tao Te Ching , datand din secolul al VI-lea i.Hr., este un text clasic al taoismului filosofic, care a influentat profund toate sistemele de gandire si religiile Chinei. Acest text de numai 5000 de caractere a cunoscut o popularitate globala, fiind tradus in majoritatea limbilor. In urma raspandirii Tao Te Ching pe durata a doua milenii si jumatate, a iesit la iveala faptul ca Lao Tse este asemenea unui „fluviu care aduna apele culturii orientale si occidentale, devenind o comoara a intelepciunii lumii si ca influenta sa trece de la cercurile academice la societate, de la teorie, la viata oamenilor de toate zilele.“ (Su Yan)

„Tao deseneaza realitatea ultima, misterioasa si insesizabila, fons et origo ale oricarei Creatii, temei al intregii existentei.“ (Mircea Eliade)

Cele trei parti care alcatuiesc aceasta carte sunt pentru intaia data asezate intr-un acelasi volum. In acord cu struc­tura colectiei „Forma mentis“, am plasat drept introducere un capitol din cartea lui Max Weber, Confucianism si taoism, iar pe post de postfata un fragment din studiul lui René Guenon, Taoism si confucianism.

Max Weber, Ortodoxie si heterodoxie (taoismul)

Konfuzianismus und Taoismus , cartea lui Max Weber publicata initial in 1915 si reeditata cu unele com­pletari in 1920 este prezenta in bibliografia catorva cursuri de sociologia si istoria religiilor care trimit la volu­mul in discutie, considerat de multi cercetatori occidentali drept cea de‑a doua cea mai importanta lucrare a lui Weber (dupa Etica pro­­tes­tanta si spiritul capitalismului, din 1905). Nu sunt impor­tante aici cauzele slabei circulatii a cartilor si nici ale inapetentei pentru Weber a istoricilor culturii si socio­logilor nostri, ci relativa neglijare, de catre publicul general, a subiectului pe care-l analizeaza aici ganditorul german: relatia dintre confucia­nism si tao­is­m. Una dintre justificari poate fi tocmai lipsa de cre­di­bi­litate a unui academic clasic in ceea ce priveste subiectul religiilor vechii Chine; apoi judecata apriorica dupa care cercetarea unei religii este de competenta exclusiva a istoricilor religiilor si/sau a teologilor, o apoftegma pe care o revalideaza in 2017 si profe­sorul Chen Ming de la Universitatea Normala din Pekin: „Weber nu pare sa incerce sa inteleaga decat propria sa cul­tu­ra; atunci cand «compara» reli­giile, urmand metoda neo-kantiana, propria cultura este mo­delul; semnificatia altor culturi ii scapa. Acest lucru nu este acceptabil. Rezultatul e ca noi, in China, privim drept concluzii stiintifice ceva ce este, intai de toate, sen­sibilitatea culturala proprie lui Weber.“ Profesorul de confucianism politizeaza gandirea sociologica a lui Weber, printr-o inferenta cu origini istorice in critica traditiei confuciene vazute ca rezultat al apologiei crestinismului, dat fiind faptul ca, inainte de 4 mai 1919 (cand se inregistreaza prima miscare studenteasca importanta din istoria Chinei, mo­ment in care studentii au demonstrat in Piata Tiananmen din Beijing, protestand impotriva Tratatului de la Versailles prin care se transferau teritorii chineze Japoniei), se manifesta un senti­ment de inferioritate a culturii traditionale reprezentate prin con­fucianism. Ce spune Weber in Confucianism si taoism confirma, in viziunea celor vechi, acest complex.