Taina Sfintei Euharistii. Invatatura izvorata din traire a Sfantului Ioan Gura de Aur

de: Ieromonahul Grigorie

 

Publicat de: Editura Egumenita

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Domnul încă din viaţa aceasta ne-a urcat la ceruri şi ne-a dăruit Împărăţia Lui. La Sfânta Anaforă Îi mulţumim spunând: „Nu Te-ai depărtat, toate făcându-le, până ce ne-ai suit la cer şi ne-ai dăruit
Împărăţia Ta ce va să fie”268. Jertfelnicul pe care săvârşim Sfânta Euharistie este noul Rai. După cum atunci, în vechiul Rai, exista un izvor care-l uda, la fel şi în noul Rai există izvor duhovnicesc, Preacuratele Taine. „Cucernicie provoacă Sfintele Taine ale Bisericii, cucernicie provoacă Sfântul Jertfelnic. Din Rai curgea izvorul care revărsa râuri văzute.
Din Sfânta Masă curge izvorul care revarsă râuri duhovniceşti. Lângă acest izvor au fost plantate nu sălcii neroditoare, ci pomi ce ajung la cer, pomi care au mereu roade coapte şi neputrezicioase. Cel ce
este ars de năduf să vină la acest izvor şi să se răcorească… Căci acesta răcoreşte şi alină toate arsurile, nu cele făcute de soare, ci cele provocate de săgeţile pârjolitoare ale diavolului. Acest izvor îşi are începutul în cer (A se vedea Facerea 2, 8-14)”269.
General
Anul 2021
Autor Ieromonahul Grigorie
Categorii Religie, Studii si eseuri teologice, Carti
Editura Editura Egumenita
ISBN 6422636006005
Pagini 160 pagini
Format Softcover
Traducator Cristian Spatarelu

RECENZII Taina Sfintei Euharistii. Invatatura izvorata din traire a Sfantului Ioan Gura de Aur de Ieromonahul Grigorie

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie