Sunt curaj. O carte despre perseverenta

de: Susan Verde

 

Publicat de: DPH

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!

Când ne gândim la cineva curajos, ne-am putea închipui că este o persoană neînfricată, dar adevăratul curaj vine în momentul în care, deși ne este frică, facem față provocării cu care ne confruntăm. Când mintea ne spune „Nu pot”, putem să privim în interiorul propriei ființe și să găsim acolo forța de a spune „Ba da, POT!”

Textul cărții este simplu, clar, frumos și liniștitor. Ilustrațiile lui Reynolds sunt vibrante și evocă stările experimentate de copii, care ei înșiși sunt desenați ca indivizi distincți, cu fețe expresive.

De la echipa care a creat seria Sunt , aflată pe lista New York Times a celor mai bine vândute cărți, vine o celebrare triumfală a curajului de zi cu zi: acela de a crede în noi înșine, de a ne spune punctul de vedere, de a încerca lucruri noi, de a cere ajutor și de a ne ridica indiferent de câte ori cădem.

Ancorată în mindfulness și conștientizarea prezentului, Sunt Curaj este menită să ne îmbărbăteze și să ne amintească de faptul că putem depăși orice obstacol. Este o carte a rezistenței, minunată pentru copiii care celebrează adevăratul sens al curajului și perfectă pentru tinerii cititori care au nevoie de ajutor pentru a crede în ei înșiși.

General
Anul 2022
Autor Susan Verde
Categorii Carti pentru copii, Povesti, Carti educative, Carti
Colectie Povesti ilustrate
Editura Editura Didactica Publishing House
ISBN 978-606-048-572-8
Pagini 32 pagini
Format Cartonata

RECENZII Sunt curaj. O carte despre perseverenta de Susan Verde

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie