Strat si substrat. Genealogia popoarelor balcanice

„România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6.500-3.500 î.e.n., axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indoeuropenizate, patriarhale, de luptători din epocile bronzului şi fierului”.

Marija Gimbutas

Spaţiul sud-est european este considerat vatra vechii civilizaţii europene. în acest areal s-a consolidat un bloc cultural cu identitate şi rădăcini proprii, care a stat la baza unei înfloritoare civilizaţii neolitice, simultană şi echivalentă celei din Mesopotamia, precedând-o, în schimb, pe cea sumeriană. Vechea Civilizaţie Europeană, cum o numeşte Marija Gimbutas, sau civilizaţia danubiană, cum o menţionează André Martinet în studiile sale, a cunoscut scrierea (plăcuţele de la Tărtăria şi figurinele gravate de la Turdaş, vasele cu inscripţii de la Vinča sau alte obiecte de uz casnic cu semne liniare gravate, descoperite la Fafos, Kosovska Mitrovica sau Gradeşniţa, lângă Vraţa), a cunoscut aşezări urbane, a avut temple ornamentate, înainte ca triburile migratoare indoeuropene să pătrundă în acest spaţiu.