Stiam ca o sa vii in alb

Lumea e adevărată, pare a spune cartea de față, cu bunele și cu relele ei, toate componentele universului apărând (aparența este și ea o temă tangențială) ca realități incontestabile ale lui „a exista”, element definitoriu al ființei, trăitoare în adevăr și fals, deopotrivă. Traseul volumului, dat de felul în care sunt structurate și botezate capitolele ( Pierderea, Susținerea, Căutarea, Rătăcirea, Regăsirea și Un sfârșit cât un început ), este unul comun multor destine ale unui timp nerăbdător, prizonier al uitării de sine și al unei ierarhizări greșite a valorilor, cvasi-dezumanizantă pe alocuri. Pasajele bolduite ale volumului duc înspre zona acelei literaturi numită de dezvoltare personală, dar numai ca mesaj, pentru că stilul autoarei este fermecător prin naturalețe și fluiditate, fără a fi afectat de prețiozități ieftine sau de rigiditatea limbajului din cărțile ce-și propun, născute din valul unei mode generate de indiscutabile probleme de identitate, să dea alte dimensiuni existențelor, niște tărâmuri promise, a căror explorare e sigură și profitabilă. De altfel, în capitolul „În loc de epilog”, ne sunt dezvăluite țintele tâlcurilor subsumate poveștii, ele fiind nu doar femeile (la prima vedere poate părea o carte pentru femei) care au „nevoie de iubire, de mister, de o poveste care să le inspire, să le motiveze să-și deschidă sufletul, să fie ele însele și să meargă senine mai departe” în căutarea tandreții, iubirii, armoniei (lucruri ce nu sunt atât de îndepărtate cum ni se înfățișează), ci și „bărbații, aflați în plin proces de dezvoltare personală, care vor să afle și să învețe mai multe despre lume, viață, relații și sufletul complicat de femeie”.

Mihail Soare