Stefan cel Mare. Intre sange si credinta

de: Ioan Ursu

 

Publicat de: Editura Paul Editions

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Cartea aceasta, care cuprinde rezultatul studiilor mele de peste un sfert de secol. Mi-am dat silinţa, ca să fie scrisă în aşa chip ca să poată fi citită şi înţeleasă cu uşurinţă de orice om.. Am făcut-o din dorinţa de a face cunoscute faptele glorioase ale marilor noştri Domni şi sacrificiile lor pentru apărarea pământului strămoşesc în cercuri cât mai largi. Cruzimea de care a dat uneori dovadă era caracteristică vremurilor în care trăia, căci cei mai mulţi şefi de state erau pe acea vreme cruzi. Dar toate acestea n-avem indicii ca el să le fi comis din cruzime, din capricii, ci numai dictate de interesul de stat. Singurele decapitări constatate sunt ale celor trei boieri, Vornicul Isaia, paharnicul Negrită şi stolnicul Alexe, care au făcut acte de trădare. Avem convingerea că patriotismul adevărat nu se dezvoltă decât prin cunoaşterea istoriei noastre naţionale. Numai când cineva cunoaşte sforţările, pe care le-au făcut eroicii noştrii Domni pentru apărarea țării, numai când va vedea spiritul lor de sacrificiu pentru patrie, numai atunci se va considera ca o verigă din lanţul strămoşilor şi va dobândi sentimentul iubirii de ţară. Când se va constata hotărârea cu care strămoşii mergeau la moarte pentru ţară şi sacrificiile de orice natură, pe care erau gata să le facă în orice moment pentru patrie, se vor trezi fără de voie sentimentele nobile, care au dispărut astăzi la o bună parte din compatrioţii noştrii, copleşiţi de concepţia materialistă, care coboară pe om în rândul fiinţelor conduse de instincte şi îl dezonorează. Numai exemplul marilor noştrii strămoşi, care s-au sacrificat pentru ideal, mai poate trezi din amorţire sentimentele frumoase. Numai amintirea eroicilor luptători pentru ţară şi lege mai poate răspândi o rază de idealism. Înapoi deci la istoria strămoşilor noştrii glorioşi!
General
Anul 2023
Autor Ioan Ursu
Categorii Biografii / Memorialistica, Istorie, Carti
Editura Editura Paul Editions
ISBN 9786069703991
Pagini 320 pagini
Format Softcover

RECENZII Stefan cel Mare. Intre sange si credinta de Ioan Ursu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie