Sidereus nuncius sau Anuntul stelar

de: Galileo Galilei

 

Publicat de: Editura Humanitas

31.45 Lei

Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Prima traducere în limba română a lucrării care a schimbat din temelii felul nostru de a privi lumea

„Cu descoperirile sale astronomice, Galilei a dezvăluit o nouă dimensiune a experienţei: vechiul cer, contemplat până atunci, nu mai exista, mai exact nu existase niciodată, şi era înlocuit cu un cer nou, pe care nimeni de-aci înainte nu-l mai putea ignora. Dar dacă ele, odată verificate, au trezit entuziasm şi admiraţie mai ales printre susţinătorii teoriei copernicane, altora schimbarea paradigmelor de care s-a pomenit le-a produs nelinişte sau spaimă. În versurile sale devenite celebre din Anatomy of the World (1611), poetul englez John Donne afirma că „noile stele“ văzute prin telescop decretau sfârşitul unui univers perfect, deplin şi ordonat. Vechile certitudini, care le dădeau oamenilor siguranţă, se fărâmiţau, haosul ameninţa imaginea consolidată a universului şi, odată cu ea, poziţia omului înăuntrul lui şi chiar ordinea constituită a relaţiilor sociale. Donne socotea că noua astronomie punea sub semnul îndoielii totul: atât concepţiile referitoare la univers, cât şi pe cele privitoare la ordinea politică, morală şi socială.“ – Franco Giudice

General
Anul 2018
Autor Galileo Galilei
Categorii Astronomie, Stiintele Naturii, Carti
Colectie Biblioteca italiana
Editura Editura Humanitas
ISBN 978-973-50-6065-7
Traducator Gheorghe Stratan

RECENZII Sidereus nuncius sau Anuntul stelar de Galileo Galilei

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie