Sfintii ne cheama. 15 file din Sinaxarul inimii mele

de: Ciprian Voicila

 

Publicat de: Editura Areopag

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Voi nu trebuie să știți ce-am pătimit noi acolo (în temnițe). Voi trebuie să știți trei lucruri. Cum am intrat noi în închisoare? Ne-am asumat jertfa. Cum am trăit în închisori? Am făcut din închisori mănăstiri. Cum am ieșit? Am ieșit învingători. Nu ne-au înfrânt. Am ieșit din prigoana aceasta cu fruntea sus.
Părintele Ștefan Marcu, noul mărturisitor

Ciprian Voicilă este unul dintre condeiele cele mai importante din lumea ortodoxă contemporană din România. În cartea de față pune înaintea inimilor noastre chipuri de sfinți, unii canonizați, alții în curs de canonizare, alții canonizați de evlavia populară.
Ceea ce impresionează la aceste icoane așternute în scris este evlavia pe care autorul o are față de ele. Autorul nu ne prezintă doar niște 15 fișe biografice, ci ne ajută să ne împrietenim cu acești eroi ai credinței, făcându-le loc și în inimile noastre. De la părinți cu viață sfântă, cum sunt părintele Paisie de la Sihla sau Dionisie de la Colciu, până la mucenici și mărturisitori ca părintele Gherasim Iscu sau Gheorghe Jimboiu, până la sfinți precum Ambrozie de la Optina sau Iov din Uglea, prietenii lui Hristos prezentați în această carte ne cheamă și pe noi pe calea sfințeniei...
Editorul
General
Anul 2023
Autor Ciprian Voicila
Categorii Biografii / Memorialistica, Filosofie/Religie, Carti
Editura Editura Areopag
ISBN 9786069678404
Pagini 192 pagini
Format Softcover

RECENZII Sfintii ne cheama. 15 file din Sinaxarul inimii mele de Ciprian Voicila

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie