Sfârșitul secolului american și noile puteri mondiale. Bestseller

de: Paul Starobin

 

Publicat de: Paul Starobin

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!

Omenirea se află într-un punct de cotitură. America, altădată puterea dominantă a lumii, a ajuns la capătul ascendenței sale globale, iar întrebarea este ce se va întâmpla mai departe. Printre ipotezele avansate de Paul Starobin se numără haosul global, dominația Chinei și, într-o viziune mai radicală, o epocă a orașelor-stat sau a unei civilizații universale, culminând cu instaurarea unui guvern mondial. Sfârșitul secolului american va fi marcat de o diminuare a statutului social, economic și politic inovator al Statelor Unite, de un naționalism resuscitat în țări că India, China și Rusia, precum și de o dezvoltare a instituțiilor culturale, politice și economice mondialiste. Deși aceste schimbări produc neliniște, cea mai bună speranță de adaptare a americanilor la noua etapă o reprezintă acceptarea unor idei și practici noi de la alte popoare.

Lucrarea, incitantă și bine argumentată, îmbină tehnica reportajului cu analiza istorică riguroasă, provocând cititorul să-și pună problema unei lumi aflată într-un proces de schimbare dramatică, o lume în care Statele Unite nu mai dețin supremația. Tonul este unul sobru, dar, în final, plin de speranță – epoca post-America nu trebuie privită ca un dezastru de către poporul american, putând reprezenta chiar o etapă eliberatoare.

Bestseller în topurile americane!

General
Anul 2011, 12 oct. 2011
Autor Paul Starobin
Categorii Afaceri / Economie / Bani, Criza, Carti
Colectie Bestseller international
Editura Editura Litera
Dimensiuni 140x200
ISBN 978-606-600-360-5
Pagini 416 pagini, 432
Format Brosata

RECENZII Sfârșitul secolului american și noile puteri mondiale. Bestseller de Paul Starobin

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie