Sfantul Grigorie, mitropolitul Tarii Romanesti, pastor luminat si dascal al rugaciunii

de: Colectiv de autori

 

Publicat de: Editura Cuvantul Vietii

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
„Doar monahismul, printr-un curent deopotrivă cultural, cât

și duhovnicesc, readucând Lumina Taborului ca singurul izvor

de înnoire reală a omului, este cel care reușește să-i răspundă

crizei spirituale din Europa modernă a secolului al XVIII-lea,

cu așa-numitele idei noi, născute dintr-un raționalism excesiv

autonom, prin care omul, secularizându-se, se rupe de harul lui

Dumnezeu.

Pentru poporul nostru, spiritualitatea aceasta, pe care a arătat-o

în mod deosebit Cuviosul Paisie de la Neamț, împreună cu toți frații

și părinții de aici și apoi ucenicii săi, are o semnificație deosebită nu

doar pentru viața monahală, ci și pentru viața culturală a românilor

și, chiar mai mult, pentru însăși existența statelor românești, fiind

semnificativ, în acest sens, că Țările Române s-au organizat ca stat

în lumina isihasmului din secolul al XIV-lea. Lucrarea Sfântului

Cuvios Paisie de la Neamț a fost continuată, cu aceeași râvnă, de

către ucenicii săi.

Sfântul Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești (1765-

1834), este unul dintre cei mai de seamă ucenici ai Sfântului Cuvios

Paisie de la Neamț, care a continuat lucrarea starețului său din

Moldova în Țara Românească, alături de un alt ucenic al acestuia,

Sfântul Grigorie, mitropolitul Țării Românești…

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, lucrare

desăvârșită în Țara Românească, mai târziu, prin neobosita activitate

a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica”.

† Preafericitul Părinte Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

General
Anul 2022
Autor Colectiv de autori
Categorii Religie, Vietile Sfintilor, Patristica, Ortodoxie, Crestinism, Carti
Editura Editura Cuvantul Vietii
ISBN 9786069698433
Pagini 368 pagini
Format Cartonata

RECENZII Sfantul Grigorie, mitropolitul Tarii Romanesti, pastor luminat si dascal al rugaciunii de Colectiv de autori

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie