Sarbatoarea botezului Domnului. Perspectiva istorica. Elemente de teologie si de spiritualitate liturgica

„Mulțimea și bucuria gloatelor în Țara Românească la Bobotează întrece tot ce se petrece la curțile celor mai mari principi ai creștinătății, judecând după ce am auzit și am văzut. Seara (acum la prânz sau pe la namiaz), după rugăciunea asupra apei, clericii își umplu ulcioarele sau căldărușile dintr-însa și, îmbrăcându-se cu felonul, iau crucile în mâini și merg mai întâi la palatul beiului, pe care îl stropesc fiecare la rândul său și deosebit, și primesc de la el câte un frumos present; apoi merg la mitropolitul local și de acolo pe la casele tuturor miniștrilor și ale cetățenilor mai avuți… În sfârșit noi ieșirăm afară din Biserică, pentru ca Patriarhul să afunde crucea în râu. Procesiunea o formau dintâi stegarii doi câte doi, cu însemnele și steagurile lor cu cruci în vârf, apoi cei cu torțe, apoi preoții doi câte doi, în sfârșit Patriarhul cu Mitropolitul. Când Patriarhul cu crucea în mână ajunse la malurile râului, el găsi apa înghețată, căci dimineața era rece de crăpau pietrele. Mai înainte se obișnuia de a face rugăciune asupra apei în mijlocul curții; dar beiul, fiind bătrân și frigul prea riguros, astă dată rugăciunea se făcuse în interiorul palatului. Acum oamenii sparseră gheața și Patriarhul afundă Crucea în apă de trei ori, în care timp se cântă un imn. După aceea mulțimea își umplu ulcioarele din râu, iar preoții cufundară un mare număr de copii, dintre care vreo câțiva au înghețat; pe noi ne durea la auzul țipetelor copiilor, suferind din cauza gheții și a frigului… Când beiul sărută crucea, se dete semn trupelor și ele descărcară muschetele lor, de bubuia prin aer și noi ne temeam să nu cadă peste noi Biserica; urechile noastre asurziseră de tot. De aici, Patriarhul stropi pe boierii cei de față. Să-i fi văzut ca niște flori de primăvară, în strălucitele lor haine și înveliți în blane, ceea ce se consideră ca un indispensabil semn de bogăție… Cată să observăm că toți boierii munteni cei mari sunt peste măsură de religioși” (mărturie a arhidiaconului Paul de Alepo, în urma unei vizite întreprinsă pe teritoriul Moldovei și Valahiei, împreună cu patriarhul său Macarie al Antiohiei, între anii 1652-1660).