Sanctuarul suferintei. Roman autobiografic

Autorul acestui roman autobiografic nu a fost recunoscut ca botanist la adevărata lui valoare, deși a rămas până la sfârșit un specialist entuziast, îndrăgostit de meserie, și-n toată viața lui n-a făcut altceva decât experiențe: cu porumbi, cu soluri care să rețină apa, iar grădina casei părintești din Vidinul Gorjului a adăpostit probabil una din puținele stații meteorologice private – chiar dacă de dimensiuni modeste – din această țară.

A trecut în revistă flora de pe toată Valea Gilortului, deși pentru o atare etapă a plătit averi pentru omul cu calul, de care a avut nevoie pe creste inaccesibile de munți. A cercetat efectele poluării în trei sferturi din teritoriul României, finanțând lungi și fructuoase călătorii de studiu pentru țara lui, la ora la care alții, născuți și trăitori pe meleaguri mai laxe și, ca atare, mai norocoși, aveau să-și publice la timp și în reviste sau la edituri de circulație internațională rezultatele legate de același gen de cercetări. <Biopollulogia> de care vorbea el devenea, tot la finele anilor 60, când s-a apucat de temă, dar la câteva mii de kilometri distanță, <molismologia> sau <ecotoxicologia>.