Saga lui Erik Vikingul

Această carte a luat naștere în urma nemulţumirii mele legate de epopeile islandeze, una care sa ivit încă de când le-am citit prima dată. Mă așteptasem să fie niște povești pline de minunăţii și aventură, de monștri și demoni care cutreieră Pământul în căutare de muritori pe care să-i distrugă. Credeam că vor fi pline de fantezie și de invenții, și de imaginaţie nelimitată.

În 1979 am scris o carte pe care am numito Basme, pentru fiica mea, Sally, când avea 5 ani. Când fiul meu, Bill, a împlinit 5 ani, a trebuit, firește, să scriu o carte și pentru el. Vizitasem recent o expoziție vikingă la British Museum, așa că lam întrebat pe Bill dacă iar plăcea o poveste cu vikingi și mi-a răspuns că da. Am avut astfel ocazia să scriu o epopee așa cum miar fi plăcut mie să fie, plină de aventuri extraordinare și de imaginaţie fără limite, cu monștri și tot felul de creaturi și magie, și fantezie. De atunci și până acum însă mi-am schimbat părerea despre epopeile islandeze. Am primit cele cinci volume de Epopei islandeze și leam găsit absolut fascinante. Istoriile sunt întradevăr spuse într-un stil prozaic, dar exact asta este fascinant la ele. Aceste povești sunt portrete ale vieţilor unor oameni care au trăit cu 700 până la 1000 de ani în urmă,sunt istorii lipsite de artificii narative și înflorituri retorice. Vieţi care, deși trăite la marginea civilizaţiei, spun povestea unor oameni care au fost la fel de nobili, virtuoși, vicleni și mincinoși ca oricine altcineva din zilele noastre. Epopeile islandeze ne arată că oamenii sunt peste tot și dintotdeauna la fel. Ce binecuvântare!