Repere bihorene

Aceasta carte (care pentru mine e Cartea de la miezul noptii, intrucat a fost scrisa in ultimii ani intre orele 2 si 4-5 dimineata, cand nu mai aveam somn – efect firesc al inaintarii in varsta!) este un fel de omagiu spiritual pe care am dorit sa i-l aduc lui Teodor Nes si exceptionalei sale carti, Oameni din Bihor, ale carei pagini mi-au insotit copilaria si adolescenta. Am gasit cartea in mica biblioteca a tatalui meu, modest preot de tara, originar din Lazuri de Beius, fiu de tarani cu sase copii din Lazuri de Beius, care a facut studiile liceale la celebra institutie de cultura „Samuil Vulcan”, iar apoi Facultatea de Teologie de la Oradea. Din paginile ei, am putut lua act de faptele si momentele cele mai dramatice si mai pasionante din trecutul Bihorului si sa nazuiesc a-i repeta gestul, pus cu atata ravna si daruire in serviciul natiunii. Sunt aici, pagini de superba admiratie si imbarbatare, privind efortul general, cultural, politic, social, al creatorilor de literatura, al dascalilor, preotilor, oamenilor politici si taranilor de a ridica nivelul de cultura si de viata al locuitorilor din acest tinut mandru si plin de bogate legende, de o impresionanta zestre folclorica, lingvistica si istorica, care ne-a format si ne-a marcat devenirea in timp. Cultul trecutului si al traditiilor locale, cel al Cartii si Bibliotecii, m-a insotit pe tot parcursul studiilor mele scolare sau universitare, incepand cu imaginea martirilor Ciordas si Bolcas de la Beius sau a crucii lui Iancu de la Halmagel, unde am ajuns in timpul refugiului din 1944, si, unde, copilul de cinci ani care eram, obisnuia sa urce zilnic, cu cardul de copii ce ma insotea, spre a-i aduce delicatul si modestul nostru manunchi de flori de camp pentru gestul lui eroic. (…)