Recuperarea creantelor prin procedura insolventei
de: Alexandru-Paul Dimitriu, Catalina Georgeta Dinu
Publicat de: Editura CH Beck
Anunta-ma cand revine pe stoc!
Context
Actuala şi continua criză economică a scos în evidenţă, dacă mai era cazul, importanţa procedurilor de insolvenţă în economia românească. Procedura insolvenţei nu a beneficiat de o abordare complexă şi exhaustivă care să trateze această materie din perspectiva creditorilor, care sunt de cele mai multe ori în imposibilitatea de a-şi mai recupera creanţele sau, în cel mai bun caz, reuşesc să recupereze doar o parte din acestea.
Despre lucrare
Lucrarea vizează modalitatea de recuperare a creanţelor prin mecanismele prevăzute de Legea nr. 85/2014, tratând de o manieră exhaustivă drepturile şi mecanismele puse la îndemâna creditorilor de procedura insolvenţei, în vederea recuperării cât mai eficiente a creanţelor.
Despre autor
Alexandru-Paul Dimitriu este doctor în drept, avocat în Baroul Bucureşti.

Din cuprins
- garanţiile în procedura insolvenţei conţinutul planului de reorganizare şi modalităţile de reorganizare modificarea actului constitutiv modalităţi de reorganizare specifice dreptului societar falimentul aplicarea aspectelor de noutate din materia ipotecii reglementate de Codul civil în procedura insolvenţei modalităţi de reorganizare specifice dreptului societar acţiunea în anularea actelor frauduloase ale debitorului acţiunea în atragerea răspunderii cazurile în care se poate dispune închiderea procedurii
- abordare sistematică a noii legislaţii în materie, cu trimiteri frecvente la jurisprudenţa instanţelor de judecată analiza modului în care pot fi recuperate creanţele prin procedura insolvenţei prin punctarea unor veritabile soluţii la problemele pe care le implică în anumite situaţii identificarea strategiilor corespunzătoare un adevărat examen jurisprudenţial în materia insolvenţei, cuprinzând analiza cauzelor soluţionate de către instanţele naţionale, pronunţate pe parcursul a 20 de ani ghid pus la îndemâna creditorilor procedurilor de insolvenţă, prin nuanţarea tuturor mecanismelor procesuale puse la îndemâna acestora în vederea materializării, într-o măsură cât mai mare, a creanţelor sunt evidenţiate avantajele incontestabile pe care le are procedura reorganizării pentru creditori, cu o privire specială asupra efectelor pe care le produce un plan de reorganizare confirmat şi asupra reorganizării judiciare în modalităţi specifice dreptului societar, precum fuziunea şi divizarea index alfabetic detaliat ample referinţe bibliografice
Despre autor
Alexandru-Paul Dimitriu este doctor în drept, avocat în Baroul Bucureşti.
General | |
Anul | 2015 |
Autor | Alexandru-Paul Dimitriu, Catalina Georgeta Dinu |
Categorii | Drept, Drept comercial / afacerilor, Carti, Drept, Drept administrativ, Carti |
Colectie | Praxis, Contracte |
Editura | Editura CH Beck |
ISBN | 9786061804870 |
Pagini | 408 pagini, 504 pagini |
RECENZII Recuperarea creantelor prin procedura insolventei de Alexandru-Paul Dimitriu, Catalina Georgeta Dinu
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!