Raspunderea persoanei fizice in dreptul international penal
de: Denisa Barbu
Publicat de: Editura Lumen
Anunta-ma cand revine pe stoc!
Într-o lume în care statele se întrec în aplicarea de sancțiuni unele împotriva altora, iar unii dintre marii oameni de stat, care conduc lumea, întreprind „la lumina zilei” acțiuni de încălcare grosolană a celor mai importante norme de drept internațional, anexând o parte din teritoriul unui stat suveran și independent și provocând moartea a peste 2000 de oameni nevinovați, la care se adaugă luptele din Irak, Siria și altele, publicarea unei lucrări referitoare la „Răspunderea persoanei fizice în dreptul internațional penal” este de bun augur, fiind de natură a trezi conștiința și atenția celor care comit astfel de fărădelegi că, nu numai ca există o justiție internațională penală, dar ea este și funcțională. Prin urmare, „atenție!”, mâna justiției internaționale penale este lungă și feroce, ajungând din urmă pe oricare dintre persoanele vinovate. (Autoarea)
General | |
Anul | 2015 |
Autor | Denisa Barbu |
Categorii | Drept, Drept international, Carti |
Editura | Editura Lumen |
ISBN | 9789731663920 |
Pagini | 338 pagini |
Format | Softcover |
RECENZII Raspunderea persoanei fizice in dreptul international penal de Denisa Barbu
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!