Rapunzel. Lese-, Spiel- und Arbeitsbuch

de: Maria Cucu-Costeanu

 

Publicat de: Corint

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
„Recomand călduros această primă apariție din seria de cărți dedicate ciclului primar, și anume basmul Rapunzel, într-o formă accesibilă pentru copiii care pornesc pe drumul lung, uneori dificil, dar frumos, al însușirii limbii germane.

Cartea este o călătorie literară care-și bucură și își îmbogățește cititorii (prin imaginație, vocabular, acțiune), conducându-i printr-un labirint întunecat și străvechi, la capătul căruia binele învinge răul. Este prelucrarea unui basm de demult într-o prezentare originală, în care textul, desenele și jocurile se completează impecabil, invitându-i pe copii să o citească.

Ilustrațiile bogate ajută la înțelegerea textului, iar jocurile didactice antrenante susțin pe deplin îmbogățirea vocabularului.

Cartea poate fi parcursă individual, căci la final există soluții pentru sarcinile propuse, dar poate fi folosită și la grădiniță sau la școală, ca material auxiliar, sau în săptămâna Școala Altfel.

Cu ajutorul exercițiilor interactive, elevii îsi fixează cunoștințele lexicale și gramaticale într-un context variat, prin jocuri distractive. Nu lipsesc nici sarcinile care le solicită creativitatea, gramatica pierzându-și gustul amar și transformându-se în joc!

Cu ajutorul codurilor QR, elevii pot audia basmul (tot într-o variant simplă, pot asculta cântece, pot vedea un film cu personajul Rapunzel sau se pot implica în alte activități amuzante.

Basmele au făcut deliciul copilăriei tuturor generațiilor. Nici generația de astăzi nu face excepție!” Zoe Spineanu, prof. gr. I

Intenția noastră este de a publica o serie de cărți care să vină în sprijinul elevilor din ciclul primar, ce învață germana ca limbă străină, dar și al celor de la școlile cu predare în limba germană, care nu știu încă foarte bine această limbă atunci când încep școala.

Fiecare carte, bogată în ilustrații și jocuri didactice cu scopul îmbogățirii vocabularului, are patru părți:

•Prima parte prezintă un basm într-o variantă simplificată, însoțit de explicațiile unor cuvinte și expresii mai dificile pentru vârsta elevilor.

•A doua parte aduce sarcini și jocuri diferite care să trezească interesul copiilor și care pot fi rezolvate atât individual, cât și în echipă.

•Partea a treia pune accent pe îmbogățirea bagajului lexical, cu explicații ale cuvintelor, dar și cu desene care să ilustreze sensurile noilor termeni și cu exerciții de fixare a vocabularului.

•În ultima parte, copiii se pot verifica cu ajutorul soluțiilor date.

Cărţile din această serie conţin și coduri QR, care îi trimit pe elevi la pagini de internet unde pot audia basmele în varianta simplificată, pot vedea filme și asculta cântece corespunzătoare fiecărui basm sau pot găsi activităţi distractive.

Începem cu basmul fraților Grimm, Rapunzel. Lectură și distracție plăcută!

General
Anul 2020
Autor Maria Cucu-Costeanu
Categorii Carte Scolara, Invatare Limbi Straine, Limba Germana, Carti pentru copii, Ilustrate / Benzi desenate, Nivel primar, Carti educative, Carti cu activitati, Basme, Niveluri educationale, Carti
Editura Editura Corint
ISBN 9786067937428
Limba Germana
Pagini 64 pagini
Format Softcover

RECENZII Rapunzel. Lese-, Spiel- und Arbeitsbuch de Maria Cucu-Costeanu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie