Randuielile vietii monahale
de: Sfantul Vasile cel Mare, Sf Ioan Casian, Sfantul Pahomie cel Mare, Sfantul Benedict
Publicat de: Editura Sophia
Anunta-ma cand revine pe stoc!Mai mult, omul învață cum să procedeze în orice împrejurare și cum să transforme fiecare provocare pe care o întâlnește într‑un prilej de înaintare pe calea spre Împărăție. Suntem învățați atât despre cele din afară – cum să ne îmbrăcăm, cum să vorbim, cum să tăcem, cum să ne hrănim, cum să muncim, cum să ne purtăm pretutindeni –, cât și despre cele dinlăuntru – cum să ne rugăm, cum să ascultăm, cum să ne raportăm la noi înșine și la ceilalți, cum să ne înțelegem simțirile lăuntrice, cum să ne împărtășim, cum să ne mărturisim gândurile, cum să ne pocăim –, toate pe temeiul Sfintei Scripturi, dreptarul de neclintit al vieții creștinești. Aceasta pentru că Rânduielile nu sunt o culegere de reguli seci și fără viață, ci o carte vie, cu îndrumări ivite, prin insuflare dumnezeiască, din nevoile și din doririle unor oameni vii – desigur, trăitori în alte vremuri, dar căutându‑L și ei, ca și noi, pe Hristos, Care „ieri și azi și în veci este același” (Evrei 13, 8) și știind și ei, ca și noi, că viața și bucuria noastră nu sunt aici, ci în Împărăția Lui cea nepieritoare.
General | |
Anul | 2023 |
Autor | Sfantul Vasile cel Mare, Sf Ioan Casian, Sfantul Pahomie cel Mare, Sfantul Benedict |
Categorii | Religie, Ortodoxie, Crestinism, Carti |
Editura | Editura Sophia |
ISBN | 9789731369211 |
Pagini | 536 pagini |
Format | Softcover |