Puterea lucrurilor mici. 52 de exercitii zilnice pentru un creier de Buddha
de: Rick Hanson
Publicat de: Editura Paralela 45
Anunta-ma cand revine pe stoc!„Aceasta este o carte de exerciții foarte simple pe care le poți transforma în obiceiuri, în principal mentale, care îți vor susține și spori sentimentul de siguranță, stima de sine, reziliența, eficacitatea, starea de bine, luciditatea și pacea sufletească.
La prima vedere, ai putea fi tentat să subestimezi forța acestor exerciții aparent foarte simple. Dar ele îți vor modifica treptat creierul prin ceea ce numim neuroplasticitate – capacitatea creierului de a se modifica în funcție de experiențe.
E vorba despre a te impregna de tot ce e bun, de a-ți proteja creierul, de a te simți mai în siguranță, de a-ți domoli anxietatea în privința imperfecțiunilor, de a te refugia și de a-ți umple golul din inimă.”
Rick Hanson
Rick Hanson este neuropsiholog. Fondator al Institutului Wellspring pentru Neuroștiință și Înţelepciune Contemplativă, a predat la Oxford, Stanford și Harvard. Susţine conferinţe şi seminare în toată lumea.
General | |
Anul | 2021 |
Autor | Rick Hanson |
Categorii | Dezvoltare personala, Literatura motivationala, Carti |
Colectie | Carti Practice |
Editura | Editura Paralela 45 |
ISBN | 978-973-47-3368-2 |
Pagini | 224 pagini |
Format | Softcover |
Titlu Original | Just One Thing: Developing a Buddha brain one simple practice at a time |
Traducator | Smaranda Nistor |