Procesul secolului XX: Sotii Rosenberg. Tradarea secretului bombei atomice
de: Lori Clune
Publicat de: Editura Orizonturi
Anunta-ma cand revine pe stoc!Președintele american Dwight David Eisenhower a refuzat să le aprobe cererea de grațiere, astfel că la 19 iunie 1953, Julius și Ethel Rosenberg au fost executați pe scaunul electric.
Ciudat este faptul că persoana care i-a denunțat la FBI că transmit sovieticilor informații despre cercetările atomice, era frate cu Ethel Rosenberg.
Ceea ce a contribuit în largă măsură la aplicarea pedepsei maxime pentru cei doi, a fost declanșarea de către ruși a războiului din Coreea. Ajungându-se, prin scurgerile de informații, la anularea avantajului strategic al Statelor Unite, Stalin s-a considerat îndeajuns de puternic pentru a ordona celor din Coreea de Nord să invadeze Coreea de Sud. Astfel, cele două superputeri au ajuns la o confruntare militară, după ce în cursul Războiului Mondial fuseseră aliate.
Deși capetele de acuzare ale soților Rosenberg au fost demonstrate fără nicio putință de tăgadă, propaganda de stânga a reușit să creeze un puternic curent de opinie cu privire la nevinovăția acestora, acuzând de abuz excesiv justiția Statelor Unite.
| General | |
| Anul | 2020 | 
| Autor | Lori Clune | 
| Categorii | Diverse, Istorie, Dezvaluiri si documente, Istorie universala, Biografii / Memorialistica, Istorie, Carti | 
| Editura | Editura Orizonturi | 
| ISBN | 978-973-736-419-7 | 
| Pagini | 304 pagini | 
 
                             
     
     
     
     
    