Prizonier in Germania

de: Constantin Ionescu

 

Publicat de: Editura Humanitas

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
„Manuscrisul conținând memoriile bunicului meu matern s-a păstrat timp de un secol în arhiva familiei. Îl public acum pentru prima dată integral, însoțit de o serie de fotografii inedite din albumele sale, care îi ilustrează în detaliu relatările. Un asemenea volum alcătuiește o mărturie rară și prețioasă pentru istoric, precum şi pentru antropolog, cu privire la experiența prizonierilor din lagărele Marelui Război. Fără veleităţi literare şi fără a se gândi să-şi publice vreodată notele, căpitanul Constantin Ionescu şi-a scris jurnalul cu sinceritatea aceluia care îşi consemnează experienţa de viaţă pentru amintire personală şi eventual pentru urmași. Dar tocmai aceasta dă valoare memoriilor sale: observaţia atentă, descrierea amănunțită a locurilor şi evenimentelor sub imperiul emoţiilor de moment, critica nedisimulată la adresa comandanţilor incapabili, ironia fină faţă de inamic, compasiunea pentru cei suferinzi, duioşia şi dragostea pentru familie, sentimentele profund umane care exală din fiecare frază, ce nu are nimic grandilocvent şi nu a suferit nici o stilizare, fac din notele căpitanului Constantin Ionescu un document valoros al Primului Război Mondial.“ — ADRIAN-SILVAN IONESCU
General
Anul 2021
Autor Constantin Ionescu
Categorii Fictiune, Istorie, Roman istoric, Istorie militara, Biografii / Memorialistica, Istorie, Carti
Colectie Seria Vintage
Editura Editura Humanitas
ISBN 978-973-50-6379-5
Pagini 156 pagini
Format Softcover

RECENZII Prizonier in Germania de Constantin Ionescu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie