Preoti si invatatori romani din Protopopiatul Ortodox al Aradului (1812-1918)
de: Maria Alexandra Pantea
Publicat de: Editura Mega
Anunta-ma cand revine pe stoc!Tema volumului analizează rolul „elitei minore” a satului românesc arădean, prin preoţii şi învăţătorii care au activat în lumea rurală, în afirmarea economică, culturală şi politică a naţiunii române moderne din zona Aradului, cu implicaţii importante asupra unui spaţiu geografic românesc mai întins, până în Banat, Crişana şi Transilvania istorică. Din această „lume tăcută” a satului, prin strădaniile elitei minore s-a ridicat „elita majoră” a românilor arădeni, formată din profesori la Preparandia din Arad, protopopi şi înalţi ierarhi ai Episcopiei Ortodoxe a Aradului, avocaţi, notari, medici, comercianţi, funcţionari de bancă, meseriaşi proprietari de ateliere, ţărani înstăriţi. Împreună, ele vor contribui la maturizarea şi organizarea politică a naţiunii române, conducând- o în evenimente de răscruce ca 1848/49, 1867/68, 1892/94, Primul Război Mondial, anul apoteotic al Unirii din 1918/1919. Aşa se explică, printre altele, de ce în toamna anului 1918 Aradul a fost unul din centrele politice – dacă nu cel mai important, în care s-a hotărât şi organizat Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.” (din „Cuvânt înainte”)
General | |
Anul | 2021 |
Autor | Maria Alexandra Pantea |
Categorii | Istorie, Istorie culturala si sociala, Carti |
Editura | Editura Mega |
ISBN | 9786060203292 |
Pagini | 665 pagini |
Format | Cartonata |