Povestiri de la marginea realitatii 2

de: Dan Radoiu

 

Publicat de: Editura Crux Publishing

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
La doi ani de la apariția primului ghid de explorare a lumilor de dincolo de vălul realității, Dan Rădoiu ne surprinde cu volumul al doilea al Povestirilor , de data aceasta jucându-se cu nuanțe de negru și roșu închis . Ca de obicei, vă puteți aștepta la personaje bizare, intrigi nebunești, cadre spectaculoase și o lume cu susul în jos, în care cel mai mic element al concretului imediat se poate transforma într-un adevărat portal spre o cu totul altă dimensiune.

Nu știu exact cât de mult l-a influențat pe Dan realitatea noastră cotidiană… (tulburată să îi zicem) în confecționarea lor, dar un lucru este cert: aceste povestiri de la marginea realității nu vor lăsa pe nimeni indiferent. Printre rânduri, veți găsi teme actuale și dureroase, precum dezumanizarea ce vine odată cu obsesia pentru bani și putere, corupția, abuzul, alegerile pe care le facem atunci când forțe mai puternice decât noi ne împing spre marginea prăpăstiei sau abisul care rânjește la noi și în noi atunci când îi permitem. Cu toate acestea, maniera lui Dan Rădoiu de a răstălmăci realitatea, oricât de sinistră ar fi ea, este inconfundabilă – doar el este maestrul incontestabil al Atelierelor de confecționat povești fantastice. Așadar, vă puteți aștepta la un volum care să vă dea de gândit zile întregi și care să vă emoționeze deopotrivă.

Andreea Sterea (editor Crux Publishing)

***

Realitatea lui Dan Rădoiu nu este doar absurdă, ci și înfricoșătoare: personaje pe care la început le-ai crede oameni obișnuiți, de lângă noi, pornesc pe calea unor destine stranii și te trag după ele și pe tine, cititor, hipnotizat să le urmezi, înnebunit să vezi continuarea. Uneori, însă, ești nevoit să găsești singur dezlegarea acestor mistere întunecate, pentru că scriitorul aruncă provocarea și te lasă apoi singur cu lumile lui uluitoare și personajele lor ciudate, care te bântuie zile întregi după ce ai lăsat cartea din mână. Dar poate că exact acesta este talentul lui Dan Rădoiu, să te transporte în universuri paralele și să te integreze în ele, ca și cum le-ai aparține. Și să te întrebi, până la urmă, dacă o astfel de realitate nu cumva chiar există, așa absurdă cum este ea.

Mihaela Apetrei (scriitoare, promotor literar)

General
Anul 2017
Autor Dan Radoiu
Categorii Carti pentru copii, Fantasy, Carti
Editura Editura Crux Publishing
ISBN 978-606-94361-4-1
Pagini 150 pagini
Format Softcover

RECENZII Povestiri de la marginea realitatii 2 de Dan Radoiu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie