Povestea unei fetite care voia sa le stie pe toate
de: Regina Maria a Romaniei
Publicat de: Editura Bookstory
24.06 Lei
Mergi la magazin Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!Magazine si preturi
Regina Maria a României (1875-1938) a fost încă din copilărie, după cum povestea ea însăși în memoriile sale, o persoană cu o imaginație bogată și cu darul înnăscut al povestirii.
Indiferent cui se adresează creația sa, copiilor sau adulților, regina știe să își apropie cititorii, să se facă îndrăgită de toți, așa cum se întâmpla și atunci când era în viață și ajungea să fure inimile tuturor.
Povestea unei fetițe care voia să le știe pe toate a fost publicată în anul 1922, iar volumul de față constituie prima reeditare a acestei minunate povești a reginei Maria a României. Textul a fost prelucrat în conformitate cu normele limbii literare actuale, respectându-se firul istorisirii și numele personajelor.
Mioara este o fetiță dornică să cunoască ce se întâmplă în spatele ușilor închise, să știe totul, plictisindu-i pe adulți cu întrebările ei nesfârșite. Ea pleacă de acasă, însoțită de Tim, cățelul său, pentru a explora lumea, deschizând uși care îi vor arăta realități nebănuite și personaje uimitoare.
Este o poveste care, deși plină de ființe și întâmplări supranaturale, nu lasă nicio urmă de teamă în conștiința copiilor, întrucât totul este prezentat dintr-o perspectivă educativă și constructivă. Capitol cu capitol, cititorul este captivat de pățaniile interesante ale copilei care constată că nu poate să știe totul și că există mereu mai mult de descoperit.

General | |
Anul | 2023 |
Autor | Regina Maria a Romaniei |
Categorii | Carti pentru copii, Povesti, Carti |
Editura | Editura Bookstory |
ISBN | 9786306613038 |
Pagini | 352 pagini |
Format | Softcover |
RECENZII Povestea unei fetite care voia sa le stie pe toate de Regina Maria a Romaniei
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!