Politica Romaniei fata de problema palestiniana
de: Cristina Nedelcu
Publicat de: Editura Cetatea de Scaun
Anunta-ma cand revine pe stoc!Cealaltă componentă a temei, care este, de fapt, subiectul - anume politica externă a României în anii 1948-1979 așa cum s-a focalizat pe Problema palestiniană - a beneficiat în perioada postdecembristă și, în special, în ultimul deceniu, de posibilitatea de a fi analizată în baza accesului la fonduri de surse de primă importanță, dar clișee istoriografice sau opțiuni cu motivații extraștiințifice, sunt nu doar încă prezente, ci constituie și suporturi pseudo-științifice pentru promovarea, uneori antitemizantă, a unor opinii, teze și concluzii care aduc aminte de ,,ministerul adevărului", au motivații ideologice și politice mai mult sau mai puțin ușor de descifrat, dar se află în flagrantă contradicție cu regulile cercetării științifice a istoriei. Sunt primele gânduri pe care am fost tentat să le comentez aici, la începutul acestui material în legătura cu tema, dar ca și martor al strădaniilor întreprinse de autoare pentru documentare și elaborarea lucrării de față și, desigur, la contactul cu rezultatele finale ale cercetărilor Domniei Sale și care demonstrează că domnișoara Cristina Nedelcu a depășit, cu succes, toate aceste dificultăți.
General | |
Anul | 2013 |
Autor | Cristina Nedelcu |
Categorii | Istorie, Istoria romanilor, Carti |
Editura | Editura Cetatea de Scaun |
ISBN | 7860653717815 |
Pagini | 264 pagini |