Patriarhul Miron Cristea - o viata - un destin
de: Constantin I. Stan
Publicat de: Paideia
Anunta-ma cand revine pe stoc!Opera întâiului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române este şi astăzi din ce în ce mai actuală. În diverse discursuri, inclusiv în Senat, Miron Cristea s-a pronunţat pentru reformarea bisericii pe care o conducea. A susţinut întotdeauna pe preoţii ortodocşi, cerând nu de puţine ori sprijin din partea statului. (…) S-a încadrat în vasta operă de consolidare a României Mari, preocupându-se de integrarea noilor provincii cu deosebire a Transilvaniei şi Banatului în cadrul statului naţional unitar român. A fost apropiat din punct de vedere politic de Partidul Naţional Liberal, personal de preşedintele său Ion I.C. Brătianu, cu care a stabilit strânse relaţii încă din primii ani ai secolului al XX-lea. Miron Cristea a îndeplinit el însuşi înalte funcţii politice ca regent (1927‒1930) şi prim-ministru (1938‒1939).
Considerăm că a acceptat prea uşor funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri, comiţând astfel o importantă eroare şi nu şi-a dat seama că face practic jocul regelui Carol al II-lea, susţinând regimul său dictatorial.
Elie Miron Cristea a fost, prin urmare, o personalitate complexă, pe alocuri contradictorie, pe care am încercat să o creionăm cu luminile şi umbrele ei în paginile lucrării de faţă.
Contantin Stan
General | |
Anul | 2022 |
Autor | Constantin I. Stan |
Categorii | Istorie, Istorie culturala si sociala, Carti |
Colectie | Studii si eseuri - Istorie |
Editura | Editura Paideia |
ISBN | 9786067486681 |
Pagini | 502 pagini |
Format | Softcover |