Papa Francisc. Metafora discursului papal

de: Charles Ndhlovu

 

Publicat de: Editura Cartea Romaneasca Educational

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Schimbarea profundă a devenit cuvântul de ordine la Roma, din chiar primele șase luni de pontificat al Papei Francisc. Primul Papă provenit din cele două Americii – cum s-a exprimat chiar el însuși: „venit de la capătul pământului” – a adus o perspectivă profund înnoitoare […], ceea ce înseamnă mult mai mult decât un Papă care refuză să se instaleze în palatul papal, care ia masa în refectoriul hostelului care îl găzduiește, își duce singur bagajul și se lansează în neașteptate apeluri telefonice, de pe mobilul său, către o mulțime de oameni necunoscuți, răspunzând în acest fel numeroaselor scrisori pe a căror plicuri singura adresă era „Papei Francisc, Vatican, Roma.” La fel de radical s-a exprimat și în declarațiile sale despre doctrina Bisericii. În cele doar 80 de minute ale unei conferință de presă, noul Papă a anunțat schimbări în numeroase domenii, un mesaj reînnoit în această lună, într-un interviu de 12.000 de cuvinte acordat unei publicații iezuite, ceea ce a stârnit o puternică undă de șoc în Biserica Catolică. A criticat așezarea dogmei înaintea iubirii și a doctrinei înaintea ideii de a-i sprijini pe cei săraci. Toți au ajuns „obsedați” de avort, de căsătoriile gay și de contracepție, ceea ce a condus la o biserică cu „reguli mărginite”. […] „Lucrurile trebuie reașezate într-un nou echilibru” a încheiat Papa Francisc, „altfel însuși edificiul moral al Bisericii se poate prăbuși, ca un palat construit din cărți de joc, pierzându-și totodată prospețimea și mireasma Evangheliilor”. Paul VALLELY

Biserica vie
În Biserica lui Iisus, temeliile ei vii suntem noi. Iisus ne cere să-I construim Biserica; fiecare dintre noi este o piatră însuflețită, o mică cărămidă, și fiecare contribuie la unitatea și siguranța Bisericii. El însă nu dorește ca noi să ridicăm o capelă, în care să încapă doar un număr mic de oameni. El ne cere să facem o Biserică vie atât de mare încât să poată cuprinde întreaga omenire, o Biserică care să fie casă și adăpost pentru fiecare.

General
Anul 2021
Autor Charles Ndhlovu
Categorii Religie, Studii si eseuri teologice, Carti
Editura Editura Cartea Romaneasca Educational
ISBN 9786060571032
Pagini 176 pagini
Format Softcover

RECENZII Papa Francisc. Metafora discursului papal de Charles Ndhlovu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie