Organele statului. Abuzul transplanturilor in China

de: David Matas

 

Publicat de: Editura Adenium

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Pentru cel care este preocupat de evoluția știintelor biomedicale este evident faptul că orice practică în domeniu are un aspect dual. Această dualitate se manifestă evident în domeniul transplantului. în mod cert, odată cu impunerea transplantului de organe și țesuturi în practica medicală, mii de vieți au fost salvate. Transplantul reprezintă o șansă acordată unor persoane de a se «naște» din nou și, în același timp, o șansă pentru alte persoane de a-și manifesta altruismul.


Cartea prezintă împletirea, în domeniul transplantului, dintre ipocrizie, cinism și standarde duble justificate de un așa��'zis pragmatism. Ipocrizie și cinism manifestate la nivelul organismelor internaționale, al statelor de­mocratice și al companiilor farmaceutice. (…)

Oare faptul că în China, în cazul a peste 90% dintre transplanturi, donatorii sunt deținuți și, mai nou, nici nu li se mai declară identitatea nu trezește o suspiciune că de fapt deținuții, inclusiv cei de conștiință, sunt considerați oficial bănci de organe? De aceea ai un sentiment de amărăciune atunci când, citind această carte, vezi că nu există un efort conjugat de combatere a abuzurilor în transplant. (…)

Această carte nu este despre transplant. Este o carte despre spirit civic, despre dreptate, despre demnitate și nu cred că va exista un cititor care să nu fie influențat. Este o carte care trezește reacții (pro sau contra), este o carte vie, pe care orice membru al societății trebuie să o citească.

Prof. dr. Vasile Astărăstoae


China se situează pe locul doi în lume ca număr de transplanturi de organe efectuate. Spre deosebire de orice altă țară, toate organele folosite pentru transplant în China provin de la deținuți. Mulți dintre aceștia sunt prizonieri de conștiință. Uciderea deținuților pentru organele lor este o încălcare flagrantă a celei mai elementare etici medicale. Cartea Organele Statului analizează implicarea instituțiilor statului chinez în acest abuz. Cartea reunește autori de pe patru continente care își împărtășesc opiniile și înțelegerile cu privire la modul în care aceste atrocități pot fi combătute. Organele Statului își propune să informeze cititorul și speră să determine o schimbare în China pentru a pune capăt acestor abuzuri.

„Mi se pare că nu putem controla ce se întâmplă în China... Dar putem controla ce se întâmplă printre noi. Putem controla ce se întâmplă în publicațiile noastre, la întâlnirile noastre, la evenimentele și conferințele noastre. Acestea sunt ale noastre. Cel puțin, putem controla ce se publică în mass-media noastră.”

Dr. Gabriel Danovitch

„Recoltarea organelor într-un mod lipsit de etică sau criminal va genera statistici clinice criminale sau neetice.”

în ultimă instanță, responsabilitatea pentru etica transplanturilor revine echipei care efectuează transplantul. Ei trebuie să verifice că există consimțământul. Trebuie să verifice că acea persoană și-a donat organele voluntar. Ei nu pot spune că nu știu de unde provine organul. Nu pot afirma că nu le pasă de unde provine organul pentru transplant.”

Dr. Arthur Caplan

General
Anul 2013
Autor David Matas
Categorii Diverse, Dezvaluiri si documente, Carti
Editura Editura Adenium
ISBN 978-973-8097-40-7
Pagini 167 pagini

RECENZII Organele statului. Abuzul transplanturilor in China de David Matas

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie