Orasul Craiova. 1918-2018. Centenarul Marii Uniri / Craiova City. Centenary of the Great Union

de: Dumitru Otovescu, Maria-Cristina Otovescu

 

Publicat de: Editura Beladi

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
Pelendava, Cetatea Băniei, nume sub care a fost cunoscut în istorie, Craiova merita să aibă o astfel de monografie ştiinţifică cu caracter sociologic, Oraşul Craiova ( ediţie bilingvă, română-engleză), în sensul cel mai adânc al cuvântului, demers cognitiv menit să ofere cititorilor o imagine „edificatoare, unitară şi de ansamblu asupra comunităţii locale”, cum ne avertizează în prefaţă Dumitru Otovescu, urmare a „unor cercetări sistematice, articulate într-o perspectivă monografică de cunoaştere a oraşului”.
Este un demers ştiinţific pe deplin reuşit datorat celor doi iniţiatori şi coordonatori: Cristina Otovescu este conferenţiar universitar, autoarea multor lucrări de specialitate. Dumitru Otovescu este editor şi profesor universitar, creatorul (după modelul Dimitrie Gusti) al şcolii sociologice din Craiova, conducător de doctorat în domeniul sociologiei, fondatorul şi directorul Institutului Social Oltenia. Urmând tradiţia celebrului D. Gusti (care a intreprins cercetări sociologice, în 1925, în comuna doljeană Goicea, devenind ulterior, cetăţean de onoare al localităţii, ca şi al oraşului New York), D. Otovescu a efectuat, împreună, cu studenţii săi, 25 de cercetări sociologice în teren, în nouă judeţe, finalizate cu publicarea a peste 25 de monografii de localităţi, de personalităţi culturale marcante, de instituţii (ultima fiind excelenta Monografie a Universităţii din Craiova, în 2017).

Aşezată geografic în preajma Jiului, care-i oferă un areal agricol favorabil, Craiova are o istorie îndelungă şi marcată de evenimente naţionale şi europene. Urmaşa străvechii Pelendava, este atestată documentar la 1 iunie 1475, iar ca oraş, în 1582. Legăturile permanente cu Imperiul roman sunt dovedite prin vestigiile de civilizaţie romană, valul de pământ „Brazda lui Novac”, tezaurele imperiale de la Mofleni, emisiuni monetare. Craiova a evoluat ca sat şi moşie până la crearea Băniei (fiind al doilea oraş al Valahiei), cu familia boierească şi domnitoare a Craioveştilor şi Basarabilor, în cadrul căreia a excelat Mihai Viteazul, ban şi apoi primul domnitor unificator al românilor la 1600, dar şi Matei Basarab şi C. Brâncoveanu. Bănia şi Căimăcănia au jucat un rol administrativ şi politic de primă mărime în epoca feudală a Craiovei, aşa cum în acea modernă, oraşul monografiat a fost implicat, uneori cu rol major, în marile evenimente istorice de la 1821, 1848, 1859, 1877-1978, în cele două războaie mondiale din secolul al XX-lea. După 1990, au dispărut marile intreprinderi industriale (actuala industrie constând doar în Fabrica Ford şi firma privată Softrans, constructoare de locomotive electrice), populaţia s-a micşorat, dar s-a extins teritorial, s-a reamenajat centrul vechi şi istoric al oraşului, s-a introdus tramvaiul şi s-a modernizat reţeaua de transport şi stradală.
Înfiinţată în 1864, graţie Legislaţiei lui Al. I. Cuza, instituţia Primăriei a dat primari, unii care s-au remarcat şi au rămas ca atare în posteritate: de la primul primar, Gh. Chiţu, la C.N. Oteteleşeanu, I.G. Vorvoreanu, E. Chinezu, Barbu Bălcescu, Ulysse Boldescu, Şt. Pleşia, N.P. Romanescu (cel mai celebru), G.M. Ciocazan, I.B. Georgescu, C.N. Pop până la Petre Gigea, Marin Lungu, Tudor Rădulescu, V. Bulucea, Antonie Solomon, Lia Olguţa Vasilescu.

General
Anul 2018
Autor Dumitru Otovescu, Maria-Cristina Otovescu
Categorii Diverse, Monografii, Carti
Editura Editura Beladi
ISBN 9789737773562
Limba Engleza
Pagini 396 pagini
Format Cartonata

RECENZII Orasul Craiova. 1918-2018. Centenarul Marii Uniri / Craiova City. Centenary of the Great Union de Dumitru Otovescu, Maria-Cristina Otovescu

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie