O istorie dramatica a prezentului
de: Nicolae Breban
Publicat de: Editura Contemporanul
Anunta-ma cand revine pe stoc!„Numai cultura, carevasăzica, ne poate lecui de această «nesiguranţă identitară» şi numai ea poate înnobila istoria noastră de care, s-a putut constata, prozatorul maramureşean nu-i mulţumit… Face şi alte profeţii, atunci când în capitolul final vorbeşte despre specificul naţional, dar despre toate acestea vom putea discuta cu alt prilej. Este o temă pe care noi, românii, o aducem mereu în discuţie fie pentru a o sataniza, fie pentru a o apăra. Observ că N. Breban n-o respinge, de plano, cum fac globaliştii, nici «n-o sminteşte» cu un discurs encomiastic, cum fac localiştii. El procedează corect, aşa cum procedează orice intelectual lucid şi responsabil, adică analizează un concept (un concept esenţial) şi încearcă să-i vadă viitorul… Este trist, şi are de ce, când se gândeşte la lumea politică de azi şi la retorica resentimentului şi a răzbunării care domină lumea intelectuală… Să mai spun că are şi în acest caz dreptate, că după douăzeci de ani de libertate intelectualii români, cu precădere scriitorii (ei, care s-au ţinut bine sub regimul totalitar), se detestă cu o grea sinceritate? îmi amintesc de o propoziţie din Eminescu (reproduc din memorie): «Nu eşti liber, dacă nu eşti drept». Se poate spune şi invers: «Nu eşti drept, dacă nu eşti liber». Liber, în cazul oamenilor de litere, de prejudecăţi, de complexe şi idiosincrazii, de eşecurile şi vexaţiunile pe care ţi le-a provocat istoria şi pe care spiritul nu poate să le stăpânească.”(Eugen Simion)
General | |
Anul | 2016 |
Autor | Nicolae Breban |
Categorii | Istorie, Istorie culturala si sociala, Carti |
Colectie | Istoria mentalitatilor |
Editura | Editura Contemporanul |
ISBN | 978-606-8260-86-0 |
Pagini | 376 pagini |
Format | Hardcover |