Nu este bine sa fie omul singur... Pandemie, izolare, isihie

de: Radu Preda, Pr. Ion Vicovan, Cristian Barnea

 

Publicat de: Editura Doxologia

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
În multe situații, ne declarăm credința în Dumnezeu, afirmăm că nici un fir de păr nu cade fără știrea și voia Lui. Mărturisim că „nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt”.

Pandemia, ca orice mare încercare în viață, ne-a ajutat să ne descoperim, pe noi înșine, așa cum suntem: slabi, firavi, foarte temători în fața suferinței și a morții. Iubirea de sine s-a arătat ca o evidență de care nu eram conștienți, îndeajuns, înainte, precum, poate, nu suntem nici acum. Adorarea propriului sine s-a înfățișat ca neliniște, ca nesiguranță, ca teamă exagerată de a nu ni se întâmpla ceva rău.

O așezare cât mai corectă față de încercarea pandemiei reprezintă o mare șansă de a ne identifica și recunoaște neputințele proprii. Acceptarea diagnosticului este, deja, un pas important spre vindecare: „A-ți simți păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât cel de a vedea îngeri”, ne spune Sfântul Sofronie Saharov. Conștientizarea distanței, dintre ceea ce credeam că suntem și ceea ce suntem cu adevărat, poate constitui fundament pentru a pune început bun într-o viețuire mai autentică.

General
Anul 2023
Autor Radu Preda, Pr. Ion Vicovan, Cristian Barnea
Categorii Religie, Ortodoxie, Crestinism, Psihoterapie ortodoxa, Carti
Editura Editura Doxologia
ISBN 9786303010625
Pagini 274 pagini
Format Softcover

RECENZII Nu este bine sa fie omul singur... Pandemie, izolare, isihie de Radu Preda, Pr. Ion Vicovan, Cristian Barnea

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie