Nu (de-aia) sunt o inspiratie

„Dacă există o categorie socială care să vorbească la modul cât se poate de concret, palpabil, despre nevoia pe care noi, oamenii, o avem unul de celălalt, cred că noi, persoanele cu dizabilități, suntem acea categorie. Și nădăjduiesc cu fiecare fibră a ființei mele că vom reuși dacă ne unim astfel încât să fim ascultați. Ascultați, nu doar auziți. Văzuți, nu doar priviți. Simțiți, nu doar atinși. Înțeleși, nu doar lăsați să vorbească. Suntem printre voi. Și vom fi mult timp de‑acum înainte. Ține de absolut fiecare dintre noi dacă acel timp va curge frumos, firesc, de la sine, sau va fi ciopârțit de bâlbe, pauze, gafe, stângăcii și pasatul pisicii‑n curtea altuia de fiecare dată când ceva nu iese conform așteptărilor.”

„Aici, în România, aproape nimeni nu e dispus să dea o șansă unei persoane cu dizabilități când vine vorba despre integrarea pe piața muncii. Și e păcat, pentru că sunt mulți între cei vizibil diferiți care și doresc cu tot dinadinsul să muncească în orice mod posibil, de la mine, care am ajuns să traduc cărți, așa cum mi am dorit de când m am înscris la facultate, la persoanele cu sindrom Down sau diverse dizabilități intelectuale, care însă nu le au împiedicat să aibă pasiuni pe care să și dorească să le transforme în meserii.”

„De aceea vin și vă rog pe domniile voastre, reporteri, realizatori etc., căutați și încurajați persoanele cu dizabilități care au pasiuni pe care le pot, le știu și le vor scoase în față să vină și să o facă, fiecare după cum poate. E un mod extrem de fain de a crea, firește, natural, fără a forța și superzaharisi lucrurile, acea «reprezentare» pe care o vedem tot mai des clamată la Hollywood, indiferent că e efectuată bine sau prost. Pentru că, de fapt și de drept, ceea ce îl bucură pe un om îl reprezintă tocmai în lumina în care i se văd cel mai bine calitățile. Și despre asta trebuie să fie vorba în orice reprezentare reușită.”