Modele de abordare la nivelul intregii scoli a elevilor in risc

de: Ioana Darjan

 

Publicat de: Editura Universitatii de Vest

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
În contextul schimbărilor socio-culturale majore ale actualului context istoric, sistemele educationale traditionale se confruntă cu solicitări şi provocări extrem de diverse. școala, ca instituție, şi educația, ca proces, din perspectivă modernă, au nevoie de reformare. Acest previzibil destin al şcolii moderne nu se datorează faptului că funcțiile nu mai sunt necesare in constructia societătii, ci, din contră, faptului că aceste functii necesită o diversificare exponentială.

Rolurile şcolii au devenit din ce in ce mai diverse, deoarece scolile nu mai sunt doar institutii cu obiective de instruire formale, ci ele sunt chemate să-şi exercite cu responsabilitate rolul formator, să devină şi să actioneze ca mediu esențial pentru socializare şi aculturatie.

Din această perspectivă, comportamentele inadecvate ale elevilor nu mai pot fi interpretate doar ca deviatii de la normele sociale. Ele reprezintă strategii ale copiilor de a face fată diferitelor situatii problematice, comportamente sociale particulare invăţate. Totodată, aceste comportamente pot fi abordate de către specialişti ca mesaje, indicii ale unei sociaIizări şi abordări disciplinare inadecvate.

Doar in măsura in care cauzele şi functiile comportamentelor indezirabile sunt identificate adecvat, putem dezvolta ii implementa strategii şi metode de interventie psihopedagogică adecvate şi eficiente.

În această carte dorim să explorăm manierele eficiente de rezolvare educatională şi disciplinară a problemelor elevilor, prin abordări unitare, comprehensibile şi consistente la nivelul intregii şcoli.

Vom prezenta căteva concepte relevante pentru această temă, cum ar fi psihopatologia developmentală, vulnerabilitate şi reziliență, perspectiva ecologică asupra copilului, precum şi functiile și rolurile şcolii in strategiile utilizate. De asemenea, vor fi prezentate și explorate nivelele de interventiein şcoală şi paradigme şi modele de interventie la nivelul intregii şcoli.

Vom discuta principiile și caracteristicile unei comunități terapeutice care pot fi extrem de eficiente in abordarea terapeutică a diferitelor tipuri de populatii vulnerabile, in cazul acesta copii şi tineri in risc pentru delincventă juvenilă.

În ultimă instantă, vom lua in discutie oportunitatea transformării mediului școlar intr-o reală comunitate terapeutică.

Dr. loana DÂRJAN este lector in Departamentul de ştiinte ale Educatiei, al Facultătii de Sociologie şi Psihologie a Universitătii de Vest din Timisoara. Este licenţiată in Psihologie şi Pedagagie, doctor în Psihologie al Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. loana Dărjan este Psiholog Principal supervizor in Psihopedagogie Specială şi este LSCI senior trainer, acreditat de către Institutul LSCI din Statele Unite ale Americii. Carierea sa profesională, academică şi ştiintifică este centrată pe abordarea educatională şi terapeutică a copiilor şi tinerilor cu tulburări emotionale şi comportamentale, educare și disciplinare pozitive, terapie cognitiv-comportamentală și terapia tulburărilor de limbaj. Este autor şi co-autor de lucrări care vizează aceste topici şi director de programe postuniversitare de formare şi dezvoltare continuă şi training-uri pentru profesori și specialişti din domeniul educational.

Este membru fondator al Centrului de Asistentă şi Integrare Psihopedagogică și al Clinicii de Terapii și Consiliere Psihopedagogică ale Universitătii de Vest din Timişoara.

General
Anul 2017
Autor Ioana Darjan
Categorii Sociologie, Psiho-sociologie, Carti
Colectie Amfiteatru - Seria Stiintele Educatiei
Editura Editura Universitatii de Vest
ISBN 9789731256283
Pagini 187 pagini

RECENZII Modele de abordare la nivelul intregii scoli a elevilor in risc de Ioana Darjan

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie