Mitropolitul Pimen Georgescu (1853-1934) si Marea Unire din anul 1918

de: Aurel Pentelescu, Gavriil Preda

 

Publicat de: Editura Militara

Anunta-ma cand revine pe stoc!
Adresa de email nu este corecta!
Trebuie sa fiti de acord cu notificarile!
„În tot timpul păstoriei mele, ca toţi foştii mei colegi din Sinod, m-am străduit să întărim – prin preoţi – credinţa în popor şi să-l facem conştient de idealurile noastre naţionale, care s-au împlinit în Marele Război 1916-1918. Conştiinţa unirii şi întregirii neamului pentru care a luptat vitejeşte soldatul român a pornit de la noi, ierarhii şi preoţii Bisericii vechiului regat; căci cu aceste idei am crescut şi educat poporul nostru credincios, ca să fie gata de jertfă în ziua cea mare care a sosit şi s-a realizat la Mărăşeşti în 1917. Cel mai însemnat timp al păstoriei mele îl socot pe cel din Marele Război, când mi-a fost dat să binecuvântez oştirea pe front, să îngrijim de răniţii din spitale şi de soarta celor jertfiţi pentru idealul neamului.”
Mitropolit PIMEN GEORGESCU
Din Cuvântare în şedinţa Sfântului Sinod, 24 februarie 1934
General
Anul 2019
Autor Aurel Pentelescu, Gavriil Preda
Categorii Istorie, Istoria romanilor, Istorie militara, Biografii / Memorialistica, Istorie, Carti
Editura Editura Militara
ISBN 9789733211259
Pagini 256 pagini

RECENZII Mitropolitul Pimen Georgescu (1853-1934) si Marea Unire din anul 1918 de Aurel Pentelescu, Gavriil Preda

Nu exista inca nicio recenzie scrisa!

Adauga o recenzie