Mihaela Runceanu. Victima unei crime stranii, cu complicatii erotice nestiute

Îndrăgita cântăreață și profesoară de la Școala Populară de Artă a pierit în chip oribil cu puțin timp înaintea lui Decembrie 1989, fiind strangulată și, apoi, incendiată de un tânăr amic ocazional, care nu a recunoscut niciodată îngrozitorul asasinat, acuzând o înscenare menită să protejeze adevărații autori ai faptei, între cei incriminați numărându-se Securitatea (care ar fi suspectat-o de activități subversive!), o presupusă amantă lesbiană (cu care Mihaela ar fi împărțit patul o lungă perioadă de timp dar pe care ar fi alungat-o din garsoniera groazei chiar în seara de dinaintea evenimentului abominabil) dar și fanii unei mari cântărețe rivale(!), care o amenințaseră destul de explicit în prealabil… Adevărul încă nu a ieșit la iveală nici azi, când au trecut ceva ani de la eliberarea din închisoare a presupusului asasin, căruia i-a lipsit foarte puțin să devină vedetă de televiziune!!!

Nu cumva teoria facilă a jafului (nejustificând violența extremă la care s-a recurs pentru eliminarea Mihaelei) ascunde un posibil substrat politic al crimei, eventual dublat de unul sexual?!?

De ce și, mai ales, pentru cine era ea considerată atât de periculoasă încât să se recurgă la un scenariu abracadabrant menit să-i închidă gura violent, urmărindu-se, totodată, ca prin această acțiune represivă să se dea și un exemplu cât se poate de elocvent altor „răzvrătiți” împotriva sistemului? Era, în realitate, cântăreața un personaj atât de important încât să i se însceneze un jaf, urmat de o strangulare și o incendiere a cadavrului? Trebuia să constituie această monstruozitate o pildă și pentru alții, oare?