Cu douăzeci și cinci de ani în urmă, două fete de unsprezece ani au fost acuzate de crimă și și-au petrecut copilăria în instituții pentru combaterea delincvenței juvenile. În prezent, jurnalista Kirsty Lindsay scrie despre o serie de atacuri îngrozitoare asupra unor tinere turiste aflate în vacanță într-o stațiune de pe litoral. Investigațiile ei o aduc față în față cu Amber Gordon, șefa echipei de curățenie a parcului de distracții. Pentru Kirsty și Amber, este prima dată când se întâlnesc după acea zi neagră, din urmă cu atâția ani. Acum, trăind vieți fundamental diferite – și cu familii inocente pe care trebuie să le protejeze –, vor putea ele să-și păstreze secretul întunecat?
Captivantă, scrisă într-un ritm alert, cu un final care-ți va rămâne în minte mult timp după ce o vei termina, Micile ticăloase te duce într-un loc întunecat și înspăimântător în care nu ai mai fost niciodată.
„Paginile pline de suspans zboară una după alta, dar ceea ce face specială această carte este senzația de iminență a catastrofei …“ Stephen King
„Hipnotizantă de la prima până la ultima pagină… O carte remarcabilă, plină de suspans.“ Kirkus
„Atât de bună încât mi-aș dori să o fi scris eu .“ Val McDermid
General | |
Anul | 2020, 15 oct. 2020 |
Autor | Alex Marwood |
Categorii | Ficțiune, Thriller, Carti |
Colectie | Buzz Books |
Editura | Editura Litera |
Dimensiuni | 130x200 |
ISBN | 978-606-33-6178-4 |
Pagini | 448 pagini, 448 |
Format | Brosata, Softcover |
Traducator | Gabriela Ghircoiaș |