Maria, cea mai stralucita educatoare din istorie. Cele 10 principii pe care le-a folosit Maria in educatia copilului Iisus
de: Augusto Cury
Publicat de: Editura For You
22.69 Lei
In ultimele 20 de zile, pretul minim al acestei carti a variat intre 20.94 Lei si 22.69 Lei. Vezi grafic.
Mergi la magazin
Anunta-ma cand pretul acestui produs scade!
Magazine si preturi
Iisus a fost un copil ca ceilalți: s-a jucat, a învățat, s-a răzvrătit, a contestat. Dar a fost și un copil deosebit: însetat de cunoaștere, cu o inteligență neobișnuită, sortit să schimbe lumea. Imaginează-ți, deci, rolul Mariei în a-l educa pe viitorul Învățător al învățătorilor, în a modela personalitatea Fiului lui Dumnezeu, mai ales că era foarte tânără și provenea dintr-o familie modestă. Intuitivă, atentă, curajoasă, Maria a știut să trezească în Iisus arta contemplației, aspirația spre Bine, inteligența constructivă.
Fără să abordeze credința sau teologia, dr. Augusto Cury analizează în cartea Maria, cea mai strălucită educatoare din istorie metoda pe care mama lui Iisus a folosit-o pentru a-și crește copilul și, în lumina științei moderne, autorul explică cele 10 principii de bază ale unei educații miraculoase pe care le-a folosit Maria.
| General | |
| Anul | 2022 |
| Autor | Augusto Cury |
| Categorii | Dezvoltare personala, Carti, Spirituale |
| Editura | Editura For You |
| ISBN | 978-606-639-413-0 |
| Pagini | 192 pagini |
| Format | Softcover |
RECENZII Maria, cea mai stralucita educatoare din istorie. Cele 10 principii pe care le-a folosit Maria in educatia copilului Iisus de Augusto Cury
Nu exista inca nicio recenzie scrisa!